InfractionalLocal

Nouă permise reținute și amenzi de 60.000 de lei, după o acțiune a polițiștilor botoșăneni

În zilele de 3 – 5 februarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Serviciului de Ordine Publică au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență și impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.

Activitățile au fost desfășurate în discoteci și baruri, precum și în zonele în care se formează  aglomerări de persoane, de pe raza întregului județ.

În cadrul activităților desfășurate au fost  au fost legitimate peste 400 de persoane și au fost verificate 33 de unități economice.

Totodată, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 81 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 60.000 de lei, acestea fiind aplicate și pentru nerespectarea legislației privind: normele de conviețuire socială, obligația operatorilor de a utiliza aparate de marcat electronice, paza obiectivelor și a bunurilor și Codului fiscal.

De asemenea, au fost constatate 5 infracțiuni la regimul rutier și au fost reținute 9 permise de conducere.

În timpul acțiunilor desfășurate de polițiști nu au fost înregistrate infracțiuni contra integrității corporale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page