Important

NATIONAL | Ungureanu: “Avem toleranţă zero la alcool pentru orice conducător de vehicul”

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, vineri, referindu-se la proiectul Codului rutier, că este împotriva conducerii autovehiculelor de orice tip sub influenţa alcoolului, precizând că reprezentanţii partidului său vor depune amendamente în Parlament.

“Avem toleranţă zero la alcool pentru orice conducător de vehicul care circulă pe drumurile publice şi suntem pentru obligativitatea asigurării vehiculului şi a inspecţiei tehnice la zi”, a precizat Mihai Răzvan Ungureanu într-o conferinţă de presă.

El a arătat că parlamentarii FC vor depune în Parlament amendamente la proiectul Codului rutier.

Noul Cod rutier a fost aprobat, miercuri, de Guvern sub forma unui proiect de lege şi transmis spre dezbatere Parlamentului, urmând astfel să intre în vigoare doar după ce va fi avizat şi de către parlamentari, au declarat surse oficiale.

Informaţia a fost confirmată ulterior de Guvern, care a precizat, într-un comunicat, că proiectul de lege pentru modificarea şi completarea OU 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost trimis spre Senat în procedură de urgenţă.

Premierul Victor Ponta a anunţat anterior, că proiectul noului Cod rutier va fi transmis spre dezbatere Parlamentului pentru a face parte dintr-o “asumare comună”.

Conform ultimelor modificări, sumele aferente amenzilor percepute pentru contravenţii rutiere vor fi vărsate într-un cont unic deschis la Trezorerie, din care vor fi transferate ulterior către primării şi care va fi verificat de către Poliţie, permisul de conducere urmând să fie suspendat dacă amenda nu este achitată.

Şoferii care nu achită amenzile pentru contravenţii rutiere vor fi notificaţi de Poliţie în termen de 30 sau 35 de zile că în următoarele 15 zile le va fi suspendat permisul de conducere.

Sursa: mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page