Stiri

NATIONAL | Supărat că prietena în vârstă de 14 ani l-a părăsit, un tânăr a postat fotografii nud cu fata pe o reţea de socializare

Secvenţe desprinse parcă din filmele de comedie sătească în comuna Forăşti. Ieri dimineaţă, în liniştita aşezare din apropierea Fălticeniului au descins poliţiştii. Şi nu orice fel de poliţişti, ci chiar cei de la Crimă Organizată, însoţiţi de mascaţi. Şi nu pentru vreun furt de raţe sau de cartofi, ci pentru pornografie infantilă şi act sexual cu o minoră.

O derulare de forţe destul de mare, pentru ceea ce ştia tot satul încă de acum un an şi ceva. Şi anume că Ionuţ Florea, un tânăr de 22 de ani, trăieşte cu o puştoaică de 14 ani, care în această vară abia a reuşit să termine şcoala gimnazială. Povestea de dragoste s-a terminat după ce tânărul a avut proasta inspiraţie de a posta o fotografie nud cu iubita minoră pe o reţea de socializare. De aici şi până la dosar penal nu a mai fost decât un singur pas, fireşte cu tot scandalul de rigoare, percheziţii şi bunuri ridicate de la locuinţele vizate. În cazul de faţă două, iar obiectele cu caracter probator sunt două telefoane mobile şi un laptop.

Părinţii băiatului spun că relaţia dintre Ionuţ şi minoră se derula de mai bine de un an de zile, cu „binecuvântarea” tatălui şi a mamei fetei. „Ea e minoră şi a fost de acord cu ce s-a întâmplat. Şi maică-sa a fost de acord, totul a fost cu acceptul părinţilor”, a dezvăluit mama lui Ionuţ.

Mai mult, tatăl lui Ionuţ Florea spune că s-a întâlnit în mai multe rânduri cu „cuscrul” şi i-a cerut acestuia să nu meargă cu fiul său la păcănele, unde cheltuiau banii de pe un tractor vândut în cursul acestui an. Chiar dacă era la curent cu relaţia dintre fiul său şi fată, tatăl lui Ionuţ spune că nu a putut împiedica derularea poveştii de dragoste.

Eu m-am opus, dar nu am reuşit, că el e ditamai omul, are 22 de ani, a mai sărit şi pe la noi, nu-l mai pot struni”, a spus Petru Florea.

Despre această telenovelă ştia şi bunica lui Ionuţ, în casa căreia s-au petrecut o parte din partidele de amor. „El mai dormea pe la mine, dar nu totdeauna. Nu mă ajuta ca pe o bunică, venea să doarmă doar când se îmbăta”, a arătat bunica lui Ionuţ.

Iubirea dintre cei doi nu a fost una cu un final de vis. Şi asta pentru că, după ce s-au certat, Ionuţ a avut ideea de a publica, pe un site de socializare, mai multe fotografii cu fosta iubită în poziţii indecente şi ipostaze compromiţătoare. Răzbunarea s-a dovedit un bumerang, pentru că la scurt timp pe fir au intrat poliţiştii de la Crimă Organizată, care au demarat o anchetă, principalul suspect fiind Ionuţ Florea.

„Acesta este suspectat că, în perioada iunie 2012 – octombrie 2013, ar fi făcut, cu telefonul mobil, mai multe fotografii cu o minoră, în ipostaze indecente, pe care le-ar fi postat pe o reţea de socializare. În urma probatoriului administrat, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de suspect, pentru comiterea infracţiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice în formă continuată și act sexual cu un minor”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page