Stiri

NATIONAL | Şeful Camerei de Comerţ Brăila a murit într-un accident rutier

Ioan Chiriacescu, şeful Camerei de Comerţ Brăila, a murit, duminică, după ce maşina pe care o conducea s-a ciocnit cu o cisternă. Din primele cercetări rezultă că accidentul s-a produs după ce Chiriacescu nu ar fi acordat prioritate,informează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Brăila, agent principal Jenel Sogor, accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 10.40, pe drumul european E 87, în zona fostei fabrici de nutreţuri concentrate din Brăila.

Primele cercetări ale poliţiştilor arată că şeful Camerei de Comerţ Brăila, Ioan Chiriacescu, care se afla la volanul maşinii de serviciu, un autoturism Dacia Logan, nu a acordat prioritate de trecere unei cisterne, iar aceasta a lovit în plin autoturismul.

În urma impactului, Ioan Chiriacescu a decedat pe loc, maşina fiind distrusă.

Şoferul autocisternei, un bărbat de 40 de ani din Dâmboviţa, a fost testat cu aparatul drager, care a indicat că nu consumase băuturi alcoolice.

În momentul producerii accidentului, şeful Camerei de Comerţ Brăila era singur în maşină. Ioan Chiriacescu avea 63 de ani şi se afla de peste zece ani la conducerea Camerei de Comerţ Brăila.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page