Liga 1

NATIONAL | Patronul Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, audiat la poliţie pentru abuz în serviciu

Marin Condescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie şi al echipei de fotbal Pandurii Târgu Jiu, a ajuns, luni, în jurul orei 9.00, la sediul Poliţiei Judeţene Gorj, unde a fost audiat de poliţişti, timp de aproximativ două ore, transmite Mediafax.

Avocatul lui Condescu a declarat, la ieşirea din sediul Poliţiei Gorj, că nu s-a început urmărirea penală împotriva clientului său.

Liderul sindical a fost audiat în dosarul în care doi foşti directori ai fostei Societăţi Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) sunt urmăriţi penal, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Marin Condescu a fost chemat la audieri vineri, însă le-a comunicat poliţiştilor că nu poate fi prezent, întrucât se află la Cluj-Napoca, pentru a parafa actele în baza cărora echipa Pandurii Târgu Jiu va juca cu Hapoel Tel Aviv pe Cluj Arena, meciul tur din preliminariile Europa League.

Poliţiştii au început, vineri, urmărirea penală împotriva a doi foşti directori ai fostei Societăţi Naţionale a Lignitului Oltenia, după ce i-au audiat pe parcursul mai multor ore, într-un dosar deschis în baza unei plângeri depuse de actuala conducere a Complexului Energetic Oltenia.

Avocatul fostului director general Daniel Burlan şi al fostul director economic Daniel Olaru, Janeta Cosmulescu, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Gorj, a declarat că, vineri, după audieri, clienţilor săi le-a fost adus la cunoştinţă faptul că s-a început urmărirea penală faţă de ei sub acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Contractul vizează o cesiune de creanţe pe care fosta SNLO a încheiat-o în anul 2011 cu firma Edenred România SRL, furnizoare de tichete de masă pentru mineri, în contract implicându-se şi Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu, condus de liderul sindical al minerilor, Marin Condescu.

Contractul a avut o valoare de 1,6 milioane lei şi, conform unei declaraţii dintr-o conferinţă de presă, din luna iunie, a managerului privat al CEO, Laurenţiu Ciurel, firma distribuitoare de tichete trebuia să îşi primească banii de la Pandurii, conform înţelegerii avute cu SNLO, unitatea minieră virând sumele prin intermediul clubului de fotbal. Ciurel menţiona la acel moment că a cerut o anchetă după ce reprezentanţii Edenred România SRL l-au notificat cu privire la faptul că nu şi-au recuperat sumele datorate de SNLO din anul 2011, el spunând că nu ştie de unde provine datoria respectivă.

Ulterior, într-o altă conferinţă de presă, şi liderul sindical Marin Condescu a declarat, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al echipei Pandurii Târgu Jiu, că suma a fost un împrumut temporar luat de la SNLO cu acceptul furnizorului de tichete.

Condescu a precizat că, la vremea respectivă, pe fondul crizei economice şi al neaprobării bugetului de venituri şi cheltuieli al SNLO, societatea minieră nu putea să vireze banii în mod direct şi legal către clubul de fotbal, recurgându-se la acest artificiu. Liderul sindical a precizat că echipa va plăti banii împrumutaţi, în opinia sa neexistând vreo problemă sau vreo ilegalitate.

Daniel Burlan a fost director al SNLO din partea PDL până în anul 2012, când unitatea a fuzionat cu termocentralele din Oltenia şi a format Complexul Energetic Oltenia. Ulterior, el a fost detaşat la o subunitate minieră din cadrul CE Oltenia, aflată la circa 40 de kilometri de Târgu Jiu, iar de săptămâna trecută a fost retrogradat într-un post de inginer la o altă subunitate din apropiere de Motru, localitatea sa de domiciliu.

De asemenea, Daniel Burlan este de mai mulţi ani membru în Consiliul de Administraţie al echipei Pandurii Târgu Jiu, funcţie în care actuala conducere a CE Oltenia nu-l mai susţine. Preşedintele Consiliului de Administraţie de la Pandurii, Marin Condescu, a afirmat însă în ultima vreme de mai multe ori că Burlan face parte în continuare din această structură de conducere, oficialii CEO făcând demersuri inclusiv pentru înlocuirea lui Condescu din funcţia de preşedinte.

În cursul lunii mai, conducerea CE Oltenia i-a somat pe Burlan şi Olaru să plătească unităţii o sumă de trei milioane de lei, bani ce ar reprezenta o altă finanţare considerată ilegală pe care SNLO a acordat-o către Pandurii în perioada în care cei doi erau în funcţii de conducere.

Curtea de Conturi a fost cea care a constatat în raportul său de activitate pe anul 2011 că SNLO a beneficiat de un ajutor de stat pe care nu l-ar fi cheltuit în totalitate în mod legal, actuala conducere a CE Oltenia, care include fosta SNLO, fiind obligată să recupereze penalităţi, dobânzi şi majorări de întârziere în cuantum de peste 3 milioane de lei.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.rtv.net/patronul-pandurii-targu-jiu-marin-condescu-audiat-la-politie-pentru-abuz-in-serviciu_91310.html#ixzz2aQQyzeXc

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page