Important

NATIONAL | Marcel Vela, despre bodycam-urile pentru poliţişti: “Să nu mai existe dezbateri, cine e vinovatul Spartacus sau poliţistul?”

Marcel Vela a anunţat, vineri, că poliţiştii vor fi dotaţi cu aparatură de înregistrare, deoarece este necesară în cazurile de ultraj. Ministrul de Interne spune că aceste body-camere au rolul de a responsabiliza cetăţeanul. Ele vor fi achiziţionate în această vară.

„Am făcut toate procedurile, să ajungem și la o finalizare concretă, în sensul în care încă de anul trecut, din noiembrie, de la toate problemele pe care le-au avut unii polițiști în județul Vâlcea, în județul Prahova, au fost înregistrate dosare de ultraj, inclusiv în perioada stării de urgență, să dotăm polițiștii din stradă cu mijloace de înregistrare audio-video astfel încât contactul cu cetățeanul, cu un suspect, cu un potențial infractor să poate fi documentat oficial și eficient prin aceste mijloace de înregistrare”, a spus Vela.

Ministrul crede că body-camerele vor responsabiliza și polițiștii, și cetățenii.

„Body-camera unui polițist, într-un final va responsabiliza și cetățeanul, și polițistul, astfel încât să nu mai existe analize, dezbateri televizate cine a fost vinovat: Spartacus sau polițistul”, a mai afirmat Vela.

Potrivit acestuia, această inițiativă, promisă de-a lungul anilor, se va materializa în această vară.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page