Important

NATIONAL | Fiecare firmă care foloseşte casă de marcat, obligată să deţină registrul de bani personali

Firmele care folosesc aparate de marcat eletronice au obligaţia de a avea, începând de azi, un registru de bani personali. Adminsitraţia Judeţeană de Finanţe Publice Iaşi a trimis, ieri, un comunicat de presă, în care anunţa că acest registru trebuie să se găsească la fiecare unitate de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, precum şi la fiecare punct de lucru unde se utilizează aparate de marcat electronice.

„Operatorul economic notifică organului fiscal competent de administrare constituirea registrului de bani personali, precizând data deschiderii acestuia şi numărul de pagini, conform numerotării acestora, în termen de 5 zile lucrătoare de Ia data publicării Ordinului ministrului finanţelor publice nr.513- 30 aprilie 2015 (n.r. – de pe 8 mai). Notificarea nu impune prezenţa reprezentantului operatorului economic Ia organul fiscal, aceasta putând fi făcută prin poştă, fax sau e-mail (notificarea scanată), cu condiţia păstrării dovezii expedierii acesteia şi nu este necesară prezentarea registrului cu ocazia notificării”, se arată în comunicatul Fiscului.

Paginile registrului de bani personali se vor numerota în ordine crescătoare şi se vor semna pe ultima pagină de către administratorul operatorului economic sau de către persoana împuternicită de acesta. În situaţia în care operatorul economic are mai multe puncte de lucru, poate depune o singură notificare Ia organul fiscal Ia care este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe în care să precizeze pentru fiecare punct de lucru data deschiderii registrului de bani personali şi numărul de pagini. „Organul fiscal înregistrează într-o evidenţă proprie, ţinută Ia nivelul fiecărui contribuabil, registrele de bani personali notificate ca fiind constituite”, se mai arată în comunicat. Registrele de bani personali au rolul de a ţine evidenţa banilor pe care îi deţin angajaţii unor firme ce folosesc case de marcat electronice la începutul zilei de lucru, pentru a-i putea diferenţia de bacşişul pe care îl vor primi în ziua respectivă.

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page