Important

NATIONAL | De ce preferă românii munca în străinătate. Uite ce PENSII URIAŞE primesc pentru opt ani lucraţi în Spania

Peste 2.700 de bistriţeni primesc pensii şi din străinătate, directorul Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud, Ioan Fechete, dând exemplul unui angajat care, după opt ani lucraţi în Spania, primeşte 500 de euro pensie, în timp ce în România pensia este de 800 de lei după 30 de ani de muncă.

Directorul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Bistriţa-Năsăud, Ioan Fechete, a declarat, marţi, în cadrul Colegiului prefectural, că peste 2.700 de persoane din judeţ primesc pensii şi din străinătate, cuantumul acestora fiind diferit în funcţie de perioada lucrată.

“Din informaţiile mele, pentru 30 de ani lucraţi în ţară o persoană primeşte, în medie, o pensie de 700 sau 800 de lei, în timp ce pentru opt ani lucraţi în Spania ajunge să ia 400-500 de euro“, a spus Ioan Fechete.

Directorul CJP Bistriţa-Năsăud, Ioan Fechete, a spus că în evidenţele instituţiei pe care o conduce sunt 2.739 de dosare ale unor cetăţeni care au lucrat în Uniunea Europeană şi care primesc pensii atât în ţară, cât şi în străinătate. Numai în 2013 au fost întocmite peste trei sute de dosare noi de pensie pentru această categorie.

“Cei care lucrează şi în România, şi în state europene, îşi pot primi drepturile de pensionari în oricare stat european în care doresc sau îşi stabilesc domiciliul. Pentru aceasta se face transport de drept lucrat dintr-o ţară în altă. Celor care vin la noi le trimitem documentaţia unde spun ei, în Germania, în Spania, în măsura în care putem afla ce au lucrat ei aici. În mod normal, ar trebui să aibă carte de muncă, dar înainte de 1989, cei care plecau nu primeau cartea de muncă, le era reţinută de stat. Acum, ei vin şi noi încercăm să-i ajutăm prin găsirea în arhiva unităţii în care au lucrat a documentelor doveditoare”, a spus Fechete, potrivit Mediafax.

El a declarat că, dacă o persoană a lucrat în Spania, de exemplu, şi vine în România să-şi deschidă dosar de pensie, CJP Bistriţa-Năsăud îi calculează drepturile ţinând cont şi de perioada lucrată în România.

“Ce a lucrat în Spania îi luăm numai ca perioadă lucrată pentru a avea perioada totală pentru dreptul de deschidere la pensie. Dacă a lucrat 30 de ani în România şi cinci în Spania, noi nu îi dăm dreptul pentru ce a lucrat în Spania. Acolo face invers: transferă ce a lucrat la noi şi primeşte dreptul acolo. Deci, aceşti oameni primesc pensii în două părţi”, a spus Ioan Fechete, potrivit Mediafax.

Directorul CJP Bistriţa-Năsăud a precizat că cea mai mare pensie din judeţ este de 5.200 de lei şi aparţine unui fost magistrat. De asemenea, sunt 24 de pensii mai mari de 3.000 de lei, în timp ce 40 la sută dintre pensii sunt minime, de 350 de lei.

Sursa: www.romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page