Stiri

NATIONAL | Combinatul Siderurgic. Furnalul lui Ceauşescu va fi demolat

Reprezentanţii combinatului siderurgic Arcelor Mittal Galaţi au anunţat, săptămâna trecută, că au început demolarea Furnalului nr 6 de pe cea mai mare platformă metalurgică din România. Operaţiunile trebuie să se termine la mijlocul anului viitor. Decizia a fost luată pentru că instalaţia este învechită, iar unitatea industrială şi-a restrâns activitatea cu 75% din instalaţiile de producţie, renunţând la fluxul cald (cocserii, oţelării).

Ceauşescu l-a făcut cel mai mare din Europa

“Unitatea noastră, la fel ca toţi producătorii de oţel, se confruntă cu scăderea comenzilor şi a preţurilor. Trebuie să ne adaptăm noului context economic”, a declarat Bruno Ribo, anul trecut, într-un interviu acordat EVZ.

Inaugurat în urmă cu 33 de ani, Furnalul 6 a fost mândria lui Nicolae Ceauşescu, fiind, până în anii ‚90, cel mai modern din Europa. De altfel, fostul Sidex era considerat cel mai modern combinat siderurgic din fostul bloc comunist: se produceau până la zece milioane de tone de oţel, de patru ori mai mult decât în prezent.

După Revoluţie, unitatea s-a deteriorat constant, trecând şi prin două explozii grave, în 1994 şi 1999. “Asemenea Furnalelor 1 şi 2, Furnalul 6 reprezintă o ameninţare atât la adresa siguranţei angajaţilor, cât şi a mediului, aspect pe care compania noastră nu doreşte să îl ignore”, a declarat Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al combinatului.

În prezent, din cele şase furnale care au existat pe platforma siderurgică, doar Furnalul 5 mai este activ: două au fost demolate, iar două sunt oprite. “Furnalul 5 a fost modernizat şi retehnologizat cu 80 de milioane de euro”, a mai adăugat Dorian Dumitrescu.

Demolarea furnalului îi sperie însă pe cei aproximativ 7.500 de angajaţi ai combinatului. “Încet-încet se duce totul de râpă. Au început cu Cocseria, acum au ajuns la furnale. Sperăm să ne mai păstrăm locurile de muncă doi-trei ani”, se plânge Iordache Motea, lăcătuş pe platforma siderugică.

Potopul incadescent

La Furnalul nr 6 s-a produs unul dintre cele mai mari dezastre industriale de după Revoluţie. În 1994 a avut loc o deflagraţie care a spulberat blindajul metalic al cuvei. Platforma de încărcare a fost acoperită cu 2.000 de tone de fontă şi cocs incandescent. Trei muncitori au murit arşi de vii sub potopul incandescent, unul a murit sufocat, iar alţi trei au suferit arsuri foarte grave.

21 de mii de angajaţi număra combinatul gălăţean în anul 2001, când a fost cumpărat de miliardarul Lakshmi Mittal

Ce se dărâmă este topit în producţie

După izbucnirea crizei financiare din 2009, combinatul de la Galaţi a început o restructurare forţată, cauzată de lipsa de comenzi de la partenerii externi. Pentru a evita falimentul, pe platforma siderugică s-au închis:

  • Uzina Cocsochimică
  • Furnalalele I,2,3,4 şi 6
  • Oţelăria Electrică
  • Oţelăria OLD 2
  • Oţelăria OLD 3
  • Laminorul Slebing
  • Laminorul LSF
  • Uzina Piese Schimb şi Reparaţii Siderurgice
  • Fabrica de Oxigen 2
  • Fabrica de var 2

“Obiectivele tăiate, închise sau oprite depăşesc 75% din totalul capacităţilor de producţie. Numărul locurilor de muncă directe s-a redus cu aproape 80% şi va scădea şi în continuare”, apreciază Gheorghe Tiber, liderul de sindicat de la “Metalurgistul”. Tot fierul vechi generat din operaţiunile de demolare este complet reciclat în cadrul fluxului inten, contribuind astfel la planul de reducere a costurilor.

Sursa: evz.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page