NATIONAL | Care sunt bonurile câștigătoare pentru luna august

Bonurile fiscale emise în data de 5 august, cu o valoare de 320 de lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică.

La această extragere au participat toate bonurile fiscale emise în perioada 1 — 31 august 2015. Fondul total de premiere este de un milion de lei.

Prima etapă de selectie a Loteriei fiscale pentru bonurile emise în luna august a avut loc, duminică, şi a constat în extragerea din urne a bilelor care desemnează ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare.

După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Misiterului Finantelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. “Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

La extragere au participat toate bonurile fiscale emise în perioada 1-31 august, fără a fi necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine).

Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea “conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în “Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale”, respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale.

Pentru extragerea din 19 iulie, în termenul de 30 de zile au fost depuse patru cereri de revendicare. Totodată, pentru extragerea organizată pe 16 august au fost depuse 15 cereri de revendicare până la 15 septembrie, termenul limită.

Sursa: romaniatv,net

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close