Important

NATIONAL | Anunţ important pentru toţi cei care au acasă CENTRALĂ TERMICĂ. În curând vei scoate bani în plus din buzunar

Vicepreşedintele Asociatiei Nationale a Prestatorilor de Servicii de Contorizare si Calcul al Utilitatilor (ANPSC) a spus la România TV că o directivă europeană, care va intra în vigoare în toamna acestui an, va obliga oamenii care vor centrala termica de apartament să scoată mai mulţi bani din buzunar.

O directivă a Uniunii Europene, care intră în vigoare în data de 26 septembrie 2015, obligă doar vânzarea centralelor termice cu condensare. Decizia va afecta milioane de români pentru că în prezent 1,5 milioane de familii se încălzesc cu centrale de apartament, iar în fiecare an, în România, se vând 150.000 de astfel de centrale. Acestea costa intre 4.500 de lei şi 7.000 de lei, în funcţie de dimensiunea locuinţei.

Cu toate astea, producătorii spun că aceste centralele termice cu condensare permit o economie de până la 35 % la consumul gaz.

Ionuţ Nejloveanu, vicepreşedintele Asociatiei Nationale a Prestatorilor de Servicii de Contorizare si Calcul al Utilitatilor (ANPSC), a declarat la România TV că în nicio ţară europeană nu se permite montarea centralei în apartament pentru că ele, în primul rând, poluează. Tot el a spus că oamenii sunt obligaţi ca din 10 în 10 ani să schimbe centrala de apartament.

“Poluatorul plăteşte. Oamenii care şi-au montat centrală nu au fost sfătuiţi de legislaţia ce va urma. Despre această deirectivă se ştie de mult timp. De asemenea, se ştie şi că se va introduce taxa pe coş, că oamenii vor fi obligaţi să-şi monteze coşuri de inox care să polueze sus şi nu în bucătăria celui de deasupra. Costurile de întreţinere ale centralelor de apartament vor fi mari. Dacă facem un calcul simplu, o centrală de apartament, cu calorifere cu tot, costă în jur de 10.000 de lei. Haideţi să vedem dacă în 10 ani, pentru că din 10 în 10 ani legea spune ca centrala trebuie schimbată, ea se amortizează”, a spus Nejloveanu.

Şi premierul Victor Ponta declarata în vara anului trecut că se caută strategii pe termen lung privind eficienţa energetică.

“Se discută şi la nivelul UE faptul că, sigur, există mai multă eficienţă energetică, costuri mai mici, poluare mai puţină, atunci când nu are fiecare om în oraş centrala lui, ci atunci când avem un sistem performant de termoficare. Aceasta este o chestiune pe care sper să o reuşim pe termen mediu şi lung. Vreau să spun foarte clar că nu intenţionează acest Guvern să pună nicio taxă pe nicio centrală de apartament, dar intenţionează acest Guvern şi următoarele să sprijinim modernizarea sistemelor de termoficare în marile oraşe, acolo unde în continuare se poluează mult, costă multă, acumulăm datorii şi suntem încă la un nivel de eficienţă energetică extrem de scăzut”, a mai spus premierul.

 

Related Articles

One Comment

  1. nea caisa asta,face propaganda mincinoasa in sprijinul termoficarii centralizate.cred ca-si inchipuie ca toate firmele producatoare de centrale vind toata productia numai in romania:piata cea mai mare este defapt marea britanie.in toate tarile civilizate,guvernele sprijina reiinoirea parcului de centrale ,sustind cu pina la 580 de lire in cazul UK,achizitia unei centrale noi,cea veche trebuind sa fie MAI VECHE DE 15ANI!nu exista nici o reglementare pe teritoriul UE de inlocuire a centralelor de apartament!ce difera insa montajul la blocuri,este ca acolo blocurile au din constructie cosuri de fum comune,astfel ca locatarii nu trebuie sa mai sparga peretii.iar cu poluarea,centralele de apartament polueaza mult mai putin decit cazanele de la “termice”,iar daca vor sa se plateasca poluarea creata,se rezolva simplu:o acciza in pretul gazului metan.insa la fel trebuie sa plateasca si cei care utilizeaza combustibil lichid sau lemne,gradul de poluare a respectivilor combustibili fiind mult mai ridicat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page