Meteo

METEO | Vezi cum va fi vremea miercuri și joi!

Miercuri, VREMEA se va menţine caldă pentru această dată. Ziua cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în jumătatea de vest a ţării, însă doar izolat, spre seară, vor cădea precipitaţii slabe, mixte, în Maramureş şi posibil în nordul Crişanei şi al Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali.

Vântul va avea uşoare intensificări în Dobrogea, Crişana, sudul Banatului şi la munte. Noaptea înnorările se vor accentua treptat în toată ţara. Vor fi precipitaţii, mai ales sub formă de ploaie în Oltenia, mixte în Banat şi izolat în Crişana şi posibil şi în Muntenia şi Transilvania. În zona montană, local, vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Oltenia, la munte şi cu totul izolat în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 13 grade, iar cele minime între -5 şi 4 grade, mai scăzute în depresiuni.

BUCUREŞTI

Vremea se va menţine caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, mai mult noros seara şi noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 11…12 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.

JOI

Vremea va fi închisă şi se va răci faţă de intervalul precedent, mai ales la valorile diurne. Vor cădea precipitaţii, ziua mai ales în jumătatea de vest a ţării, iar seara şi noaptea  în toate regiunile. Acestea vor fi sub formă de ploaie în Dobrogea, predominant sub formă de ploaie în sudul Olteniei, al Moldovei şi în zona de câmpie a Munteniei, în timp ce în restul teritoriului vor fi mixte în prima parte a intervalului, apoi mai ales ninsori. Cantităţile de apă, pe arii restrânse, vor fi importante, mai ales în sud-vestul ţării, la deal şi la munte. Temporar vântul va prezenta intensificări în majoritatea regiunilor, dar cu precădere în sud şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade, iar cele minime se vor încadra între -5 şi 5 grade.

Sursa: mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page