Meteo

METEO | Avertizare meteo de ploi şi vijelii, în weekend

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică, valabilă de sâmbătă de la ora 03.00 până duminică la ora 23.00. Se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină.

În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, după cum urmează: vineri noaptea şi pe parcursul zilei de sâmbătă în Oltenia, Muntenia, precum şi în zona de munte, sâmbătă noaptea îndeosebi în regiunile vestice, iar duminică, local, în majoritatea regiunilor.

Se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.

Sâmbătă

În ţară, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, iar cerul va fi temporar noros. Se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ziua în Oltenia, Muntenia, local în Transilvania, la munte şi izolat în restul teritoriului, iar seara şi noaptea pe spaţii din ce în ce mai extinse, în special în regiunile vestice. Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 10…15 l/mp şi izolat 25 l/mp şi va cădea grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 29 de grade, iar cele minime se vor încadra între 11 şi 21 de grade.

La Bucureşti, vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări şi temporar se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 17…18 grade.

Duminică

Vremea va fi instabilă îndeosebi în cursul zilei. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp. Se menţin condiţiile de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 29 de grade, iar cele minime între 9 şi 19 grade, uşor mai mari pe litoral.

Sursa: mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page