Sport

Măsuri de ordine asigurate de jandarmi la meciul de fotbal dintre FC Botoșani și Universitatea Cluj

Gruparea de Jandarmi Mobilă “Alexandru cel Bun” Bacău, împreună cu jandarmi din Inspectoratul Județean Botoșani, polițiști și pompieri botoșăneni, va asigura măsurile de ordine și siguranță publică în municipiul Botoșani, la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Universitatea Cluj, partidă ce se va disputa sâmbătă, 6 mai, pe stadionul municipal din localitate, cu începere de la ora 12.30.
Accesul publicului pe stadion se va face începând cu ora 10.30.

Jandarmii vor fi prezenți în zona imediată a arenei sportive, pe traseele de deplasare a spectatorilor, precum și în zonele de filtrare și control de la porțile de acces în stadion.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, activitățile privind accesul, îndrumarea și supravegherea publicului in stadion, precum și paza vestiarelor se realizează de către agenții societății de pază și protecție contractată de organizator.

Conform prevederilor art. 14 din actul normativ menționat, anterior permiterii accesului în incinta arenei sportive, participanţii la acest eveniment vor fi supuşi unui control corporal preventiv, efectuat de către firma de securitate contractată de organizator, cu scopul evitării introducerii pe stadion a unor materiale sau obiecte ce pot pune în pericol siguranţa spectatorilor.

Recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.
Pentru a evita producerea unor incidente, recomandăm suporterilor să evite deplasarea în grupuri mari la sau de la arena sportivă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page