Important

LOCAL | Zeci de botoșăneni amendați de polițiștii locali

In intervalul 22.02.-01.03.2019, conform prevederilor Legii nr. 155/2010, polițiștii locali au urmărit respectarea normelor privind ordinea publică, siguranța rutieră, protecţia mediului și activitatea comercială.

Biroul Circulaţie pe Drumurile Publice a intervenit pentru combaterea fenomenului parcării autovehiculelor pe trotuarele adiacente – străzilor Mihail Kogălniceanu, Primăverii, Bld. Mihai Eminescu, dar și în parcările cu plată amenajate la nivelul municipiului Botoșani.

În acest sens au fost aplicate 50 de sancțiuni conform prevederilor H.C.L. nr. 292/2017, din care 33 de sancțiuni cu amendă în cuantum total
de 7500 lei.

De asemenea, s-a acționat și pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, fiind aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, din care zece sancțiuni pentru oprirea neregulamentară – în cuantum de 2900 lei și o sancțiune cu amendă în cuantum de 290 lei, pentru circulația pe un sector de drum pe care accesul este interzis, diferența constituind – o avertismente.

În același interval, polițiștii locali au aplicat un număr de 9 sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum de 2100 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, respectiv patru sancțiuni contravenționale pentru consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public, două sancțiuni pentru săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene de natură să tulbure ordinea și liniștea publică, sau să provoace indignarea cetățenilor, iar trei sancțiuni pentru fapte de cerșetorie.

De asemenea, au fost continuate activitățile cu privire la identificarea persoanelor care abandonează deșeuri menajere pe spațiul verde/alte locuri decât cele special amenajate, fiind aplicate 17 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor H.C.L. nr. 355/2011, amenzile însumând 4900 lei. În ciuda sancțiunilor aplicate, cetățenii municipiului ignoră prevederile legale abandonând în continuare deșeuri menajere pe domeniul public, creând un aspect insalubru orașului.

Plimbarea câinilor pe domeniul public, fără ca deţinătorul acestora să dispună de obiectele necesare pentru curăţarea locului şi evacuarea dejectelor fiziologice, faptă prevăzută de art. 6 alin. 1 din H.C.L. nr. 221/2009, fiind dispusă aplicarea unui număr de 7 sancțiuni contravenționale în cuantum de 800 lei.

Totodată, Poliția Locală a Municipiului Botoșani face un apel către locuitorii orașului să respecte obligațiile pe care le au cu privire la regulile de salubrizare și de menținere a curățeniei în locurile publice (căi de acces, piețe, parcuri, locuri de joacă pentru copii, baze sportive, școli și alte zone publice), pe raza administrativ teritorială a municipiului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page