Local

LOCAL | Vezi pe ce loc se află județul Botoșani în cadrul Campaniei “Alege Prioritățile Orașului Tău”

Împreună am ajuns la un număr de 772 de cetățeni din orașul Botoșani în cadrul Campaniei “Alege Prioritățile Orașului Tău”, cea mai mare campanie de consultare publică din țară pe tema dezvoltării urbane, respectiv metropolitane.
Botoșani se află pe locul 26 din cele 40 de reședințe de județ și București ca număr de răspunsuri primite până în acest moment – peste 80.000 la nivel național. Deoarece cunoaștem potențialul orașului Botoșani, suntem convinși că prin promovarea pe canalele media ale ziarului Gazeta de Botoșani vom reuși să ajungem la cât mai mulți cetățeni implicați și să aducem orașul în top răspunsuri!
Așadar, vă invităm și pe dumneavoastră să alegeți cele mai importante proiecte de dezvoltare urbană cu impact metropolitan pentru Botoșani și să invitați cititorii să facă același lucru până pe 22 martie 2019.
Primele 3 proiecte alese ca cele mai importante de către cetățenii din Botoșani până în acest moment sunt: 1. Proiectul de dezvoltare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, 2. Proiectul de transport public metropolitan și 3. Șoseaua de centură (varianta de ocolire) a Municipiului Botoșani prin Curtești.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page