AdministratieImportantMunicipiu

LOCAL | Un consilier local și-a anunțat demisia. Vezi cine!

Nemulțumit de “jocurile” unora dintre colegii de Consiliu Local, după ce a criticat modul de achiziționare a bunurilor HSR, Gheorghe Iavorenciuc a anuțat astăzi, în ședinta CL, că îşi dă demisia și a părăsit sala, sperând ca şi alţi colegi să îi urmeze exemplul.
“Îmi dau demisia şi nu mai continui mascarada colegilor noştri. Voi trece ]n partea cealaltă, a cetăţenilor, şi îmi voi face treaba aşa cum pot. Mulţumesc, stimaţi colegi care încercaţi să îi opriţi pe unii sau pe alţii. Continua aversiune a majorităţii împotriva celor care vor să facă ceva pentru acest oraş m-a făcut să demisionez. Eu întotdeauna am avut o poziţie pertinentă şi am fost în favoarea folosirii banului public aşa cum trebuie. Domnul primar împreună cu colegii dumnealui face tot felul de majorităţi voite numai în favoarea dumnealor. Plec atunci când pot din Consiliul Local iar tot felul de mişmaşuri pe care le face dumnealui şi vrea să facă din legislativ să cumpărăm de la HSR parcometre sau semne de circulaţie, să schimbăm terenuri, să votăm bugete cu cumpărări de voturi, eu nu mai continui în asemenea formulă pentru că întotdeauna politicul pe care îl continuă domnul primar ajunge la un rezultat favorabil dumnealui. Cred că demisia mea din Consiliul Local e un semnal şi pentru ceilalţi colegi să îşi dea demisia ca să se facă noi alegeri iar Primăra să funcţioneze”, a spus Gheorghe Iavorenciuc.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page