LOCAL | Țigări de contrabandă ridicate de polițiști – FOTO

În noaptea de marți spre miercuri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în colaborare cu poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca, au depistat în trafic, pe drumul naţional DN 29, un autoturism cu privire la care existau indicii că transportă ţigarete provenite din activităţi de contrabandă.
Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor de oprire efectuate de poliţişti, s-a procedat la urmărirea în trafic a vehiculului respectiv.
Conducătorul auto şi-a continuat deplasarea pe un teren agricol de pe raza comunei Unţeni, unde a abandonat autoturismul, cu cheile în contact.
Cu ocazia controlului vehiculului, în interiorul acestuia au fost identificate 13.000 de pachete de ţigarete, de diferite mărci, de provenienţă duty free, în valoare de aproximativ 143.000 de lei, acestea fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale, conform procedurilor în vigoare.
Totodată, s-a dispus confiscarea autoturismului respectiv, valoarea acestuia fiind estimată la suma de 23.000 de lei.
În cauză se continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, pentru identificarea conducătorului auto şi tragerea acestuia la răspundere penală.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close