Important

LOCAL | Terase din Botoșani verificate de polițiști. Amenzi substanțiale aplicate de oamenii legii – FOTO

Sâmbătă, sub autoritatea Instituției Prefectului, politiștii botoșăneni au desfășurat, în sistem integrat, împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Biroului Județean de Poliție Transporturi, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare și Direcției de Sănătate Publică, activități de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, terase si zone de agrement. Totodată au fost efectuate verificări și în trafic, fiind vizate transportul local, național și internațional, de persoane. Scopul acțiunilor este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală, ținând cont de numărul ridicat de îmbolnăviri cu virusul Sars-CoV 2. Sunt verificate, în principal, felul în care societățile comerciale aplică măsurile specifice de diminuare a riscurilor, pentru activitățile desfășurate în spațiul public, privat sau închis, care constau în purtarea mijloacelor de protecție individuală de către angajați și clienți, modul de amenajare a teraselor pentru asigurarea distanțării fizice, asigurarea accesului și participarea la evenimente a unui număr limitat de persoane. Astfel, în data de 11 iulie a.c., peste 170 de forte au fost angrenate in verificarea a peste 155 de societăți comerciale. Au fost aplicate 123 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora depășind suma de 60.000 de lei. 21 dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală . Acțiunile de acest gen vor fi desfășurate în continuare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page