Important

LOCAL | Spitalele din județul Botoșani au trecut în subordinea Ministerului Sănătății

Toate unitățile sanitare din județul Botoșani au trecut în subordinea directă a Ministerului Sănătății, ca urmare a adoptării unei ordonanțe de urgență.

Practic spitalele ies de sub autoritatea primăriilor sau a Consiliului Județean și se supun direct deciziilor de la nivel ministerial. Pe perioada stării de urgență, Ministerul Sănătății va coordona organizarea și funcționarea tuturor unităților sanitare.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada situației de urgență instituită în condițiile OUG nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Sănătății coordonează organizarea și funcționarea tuturor unităților sanitare din subordinea autoritatilor administrației publice locale și exercită inclusiv atribuția de numire, suspendare și eliberare din funcție a persoanelor care ocupă funcții de conducere în cadrul acestor unități”, prevede ordonanța.

Totodată, „pe perioada situației de urgență, prin derogare de la prevederile legale în vigoare, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea, coordonarea și sub autoritatea Ministerului Sănătății, inclusiv funcțiile publice de execuție și conducere, pot fi ocupate și de către personal contractual, fără organizarea concursului, în mod direct, prin numirea de către ordonatorul de credite, cu stabilirea drepturilor salariale pentru funcția ocupată, conform Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare”.

Ministerul Sănătății este împuternicit, astfel, să demită și să numească managerii spitalelor, dar în aceste cazuri, raporturile juridice încheiate vor înceta de drept în termen de 45 de zile de la încetarea situației de urgență.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page