Important

LOCAL | Scenariul unui incendiu de amploare la Botoșani – FOTO

Aproape 100 de pompieri, polițiști, jandarmi, polițiști locali, medici și asistenți, pompieri voluntari, dar și specialiști ai instituțiilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgenta au participat astăzi, la un amplu exercițiu organizat în zona industriala a municipiului Botoșani.

La activitate, condusa de inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel dr.ing. Mihail Cristian Amarandei, au mai participat și președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prefectul Dan Constantin Șlincu, președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Costică Macaleti, precum și vicepreședinții CJ, Dorin Birta și Liviu Constantin Toma.

Potrivit scenariului, în interiorul unei fabrici de textile s-a produs un incendiu de amploare, mai multe persoane fiind ranite. Au fost simulate acțiuni de căutare – salvare a unor persoane cu arsuri, traumatisme și intoxicate cu fum, acordare a asistentei medicale în cadrul Postului medical avansat și a asistentei psihologice.

Totodată, în cadrul simulărilor a fost verificat modul de punere în aplicare a Planului Roșu de Intervenție.

Exercițiul a urmărit testarea capabilităților de intervenție și de răspuns a fortelor implicate, viabilitatea procedurilor și planurilor de cooperare comune ale structurilor cu atribuții în managementul tipurilor de risc, precum și modul în care este realizat fluxul informațional decizional.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga “al Județului Botoşani mulțumește tuturor celor care au contribuit direct sau indirect la desfășurarea acestui exercițiu.

Totodată, cere scuze cetățenilor pentru eventualele neplăceri cauzate de această acțiune și mulțumește pentru înțelegere.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page