ImportantLocal

LOCAL | Razii ale polițiștilor în municipiul Botoșani. Vezi pe cine au verificat și ce sancțiuni au dat!

În zilele de 26 şi 27.11.2016, în anumite intervale orare, pe raza de competenţă a Poliţiei Municipiului Botoşani şi a secţiilor rurale arondate s-au desfăşurat acţiuni punctuale, pe linia prevenirii şi combaterii riscurilor la adresa ordinii şi siguranţei publice.

La acţiune au participat şi poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice, precum şi lucrători din cadrul I.J.J. Botoşani, O.P.C.  Botoşani și  Politia Locală Botoșani.

Au fost legitimate 282 de persoane, 62 dintre acestea fiind atenţionate cu privire la comportamentul adoptat în locuri publice. Poliţiştii au aplanat două stări conflictuale şi au fost dispersate 11 grupuri de persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonele în care au fost găsite.

În scopul prevenirii şi combaterii abaterilor de la normale legale de comerţ, au fost efectuate controale/verificări la 44 de agenţi economici, îndeosebi baruri sau alte unităţi de alimentaţie publică în care se comercializau băuturi alcoolice.

Poliţiştii au constatat 46 de fapte contravenţionale, pentru care sancţiunile aplicate însumează 52.050 de lei.

Astfel, au fost constatate 12 abateri de la Legea 61/1991, 10 încălcări ale normelor de comerţ şi 24 de abateri rutiere.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page