AdministratieImportantMunicipiu

LOCAL | Primăria vrea Școală de Meserii prin parteneriat public-privat, în care elevii sunt plătiți să învețe!

Oamenii de afaceri din municipiul Botoșani sunt invitați de edili să vină cu propuneri care vizează identificarea calificărilor profesionale adaptate cerinţelor locale ale pieţei muncii.

Acestea vor constitui primul pas pentru implementarea unui proiect care are ca obiect înființarea unei Școli de Meserii, în care elevii să fie specializaţi în domenii căutate pe piața muncii din municipiu.

În baza unui partaneriat, fimele din Botoșani ar urma să califice persoane cărora, ulterior, să le asigure locuri de muncă, oferindu-le burse lunare în cuantum de 400 de lei, la care statul să adauge încă 200 de lei, plus o diplomă recunoscută pe plan european.

Parteneriatul va fi încheiat între agenții economici și Primărie, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă și Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Inițiativa edililor locali are la bază modelul Școlii germane de Meserii, aplicat în două unități de învăţământ din Braşov şi Alba Iulia.

Prima şcoală profesională din România rezultată dintr-un parteneriat public-privat real, a fost înființată la Brașov, în 2012.

Potrivit Mediafax, Şcoala Profesională Germană „Kronstadt” este rezultatul iniţiativei investitorilor străini din Braşov – un grup de firme germane şi două franceze și a apărut dintr-o necesitate stringentă a companiilor industriale străine care activează în Braşov, care nu mai găseau mână de lucru calificată.

Şcoala profesională Kronstadt funcţionează din 2012 în clădirea fostului Grup Şcolar Industrial Rulmentul, pentru reabilitarea căreia primăria a alocat aproape un milion de lei. De dotarea sălilor de clasă, cabinetelor şi laboratoarelor s-au ocupat companiile din acest proiect, ale căror investiţii vor ajunge în acest an la un milion de euro, după dotarea a patru ateliere şi a sălii de sport, de reabilitarea cărora s-a ocupat tot municipalitatea (2 milioane de lei).

Cursurile se desfăşoară pe perioada a doi ani şi asigură patru calificări: operator maşini cu comandă numerică, electromecanic utilaje şi instalaţii industriale, sculer-matriţer şi confecţioner articole din piele şi înlocuitori. În prezent, aici învaţă 250 de elevi, pregătiţi de 25 de profesori şi maiştri. Elevii de la „Kronstadt” beneficiază de burse de studiu de 400 de lei lunar, 200 de lei din partea statului şi 200 de lei din partea companiilor care îi pregătesc aici. Cel mai important este însă faptul că la finalul anilor de pregătire, elevii vor avea un loc de muncă oferit de companiile care au intrat în acest parteneriat public-privat.

Datele de la Ministerul Educaţiei arată că în anul şcolar 2013/2014, din peste 20.000 de locuri puse la dispoziţie pentru organizarea de cursuri profesionale au fost ocupate doar 12.500 de locuri.

Elevii care participă la un astfel de program în Brașov au, în primul an, cursuri teoretice în proporţie de 40% (525 de ore) şi 60% practica (740 de ore). În cel de-al doilea an, teoria este redusă la o pondere de 25% (315 ore), iar practica ajunge la 75% (885 de ore). În plus, elevul va face practica obligatorie la angajator timp de 5 săptămâni, mai scrie Mediafax.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page