AdministratieImportantJudet

LOCAL | Preşedintele ANSVSA inaugurează Punctul de Inspecţie la Frontieră – Stânca-Costeşti

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Dr. Dumitru Băiculescu va fi prezent miercuri dimineaţă la Stînca-Costeşti, judeţul Botoşani, pentru a inaugura Punctul de Inspecţie la Frontieră. Acesta este aprobat pentru operaţiuni de import şi tranzit intrare/ieşire, pentru transporturi cu furaje, operaţiuni de import, intrare şi tranzit pentru transporturi produse alimentare de origine nonanimală.

Din partea autorităţilor române, alături de reprezentanţii judeţului Botoşani, vor mai fi prezenţi vicepreşedintele ANSVSA, subsecretar de stat Dr. Lenuţa Ichim, alături de Dr. Mariana Ţerbea, director al Direcţiei Comerţ, Import, Export, Posturi de Inspecţie la Frontieră din cadrul ANSVSA.

Din partea autorităţilor din Republica Moldova au fost invitaţi Ion Sula, Ministrul agriculturii şi industriei alimentare al Republicii Moldova, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor a Republicii Moldova, Iurie Carp, preşedintele Raionului Rîşcani,  primarul oraşului Costeşti, dar şi Şeful Biroului Vamal Bălţi.

Evenimentul este programat pentru ora 11.00 şi se va bucura şi de prezenţa presei de pe ambele maluri ale Prutului, astfel încât noua cale rutieră comercială să fie cunoscută de cât mai mulţi agenţi economici cu activitate de export-import din cele două state.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page