Anunturi

LOCAL | Prefectul cere implicarea directorilor în activităţile de 1 iunie

Directorii instituţiilor deconcentrate şi şefii departamentelor din prefectură au fost invitaţi de prefectul judeţului să iniţieze sau să participe în următoarele zile la diverse activităţi menite să apropie copiii de specificul activităţii administrative. Ocazionate de 1 Iunie, diversele iniţiative vor da posibilitatea reprezentanţilor instituţiilor publice să creeze momente noi în activitatea didactică. Aceştia vor putea oferi copiilor, pe lângă urările de sărbătoare, o serie de detalii prin care să explice rolul şi importanţa activităţii coordonate.

Prefectul Costică Macaleţi va participa de 1 Iunie la activităţile organizate de Primăria Municipiul Dorohoi, acestea incluzând exerciţii de informare şi educare preventivă organizate de pompieri, jandarmi, mascaţi şi poliţişti rutieri, dar şi programe artistice susţinute chiar de sărbătoriţi.

„Practic, doresc să transmitem mesajul nostru de preţuire a copiilor şi să ni-i apropiem, în acelaşi timp. Să facem paşi către micuţii botoşăneni, pentru ca aceştia să înţeleagă că instituţiile statului sunt conduse de oameni obişnuiţi, care prin activitatea lor îşi propun să-i protejeze şi să le asigure condiţii normale de joacă, şcoală şi viaţă.”, a declarat prefectul Costică Macaleţi.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page