Important

LOCAL | Polițiștii botoșăneni au depistat în trafic un bărbat care era obligat să stea izolat la domiciliu. Oamenii legii l-au trimis în carantină

Forțele de ordine au continuat desfășurarea de activități în sistem integrat în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă. Astfel, polițiștii botoșăneni au verificat peste 2870 de persoane și 26 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă. În urma neregulilor constatate s-au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 9.000 de lei.
Au fost organizate 2 acțiuni punctuale pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea publică, precum și a răspândirii Covid 19. Cu ocazia acțiunilor au fost legitimate 178 de persoane, controlate 90 de autoturisme și aplicate 4 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 5.000 de lei.
Marți, polițiștii din cadrul unei Secții de Poliție Rurală, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza altei localități, au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat din aceeași localitate, față de care s-a impus măsura izolării la domiciliu din data de 08.06.2020. Acesta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, totodată fiind dispusă și măsura carantinării pentru următoarele 14 zile.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page