LOCAL | Peste 4 milioane de euro investite într-o comună din Botoșani

Prezent, vineri, la conferința de presă a PSD, primarul comunei Hiliseu Horia, Ioan Butnaru, a adus în discuție  investițiile aflate în derulare, care vor schimba fața radical localității. Asfaltare, pietruire, construcția unor poduri și podețe, toate însumând aproximativ 4,4 milioane de euro, vor da o nouă perspectivă comunei.  ,, Am dat drumul unei investitii de mare valoare si de mare importanta pentru ceea ce inseamna infrastructura rutiera pe intreg teritoriul comunei Hiliseu Horia. Aceste investitii sunt vitale pentru dezvoltarea comunei, in conditiile in care aproximativ jumatate din drumurile comunei (50 de kilometri) sunt deja asfaltate”,a declarat primarul comunei Hilișeu. Acesta a mai precizat în cadrul investitiei vor fi asfaltați aproximativ 5 kilometri de drum, cu o latime de aproximativ 5,5 metri in zona de rulaj iar diferenta va fi pe o latime de 4 metri, plus acostament de un metru. ,,Urbanismul nu ne permite ca pe anumite portiuni de drum sa avem latimea mai mare de 4 metri in unele zone. Tot in cadrul proiectului vor fi realizate poduri laterale, poduri transversale, 128 de bucati, cu dimensiuni de la 600 de centimetri la 1200 de centimetri. Totodata vom avea poduri peste raurile si paraurile care strabat acele tronsoane din comuna noastră”, a detaliat sursa citată.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close