Local

LOCAL | Pact Botosani-Suceava, in pragul regionalizarii! Sefii celor doua judete s-au intalnit astazi la Salcea! – FOTO

Intalnire botosaneano-suceveana la aeroportul de la Salcea. Autoritatile din cele doua judete s-au intalnit pe pamant sucevean pentru a perfecta o alianta intre cele doua regiuni. Sefii judetelor, dar si ai celor doua municipii sustin ca au luat aceasta decizie pentru a accesa mai usor fonduri europene, impreuna.

Presedintele Consiliului Judetean, Florin Turcanu, si primarul municipiului Botosani, Ovidiu Portariuc, s-au intalnit astazi la aeroportul de la Salcea cu omologii lor, Catalin Nechifor si Ion Lungu. Dupa o intalnire care a durat aproximativ doua ore si o vizita pe aeroport, concluziile au fost trase : se va cauta o solutie legislativa pentru ca Botosaniul sa se alieze oficial cu Suceava din punct de vedere economic si administrativ.

“Vom cauta solutii impreuna cu specialistii, pentru a gasi o cale. Ar fi util daca s-ar infiinta o Asociatie Intercomunitara de Dezvoltare. Este esential ca Botosaniul sa colaboreze cu Suceava, in special pe partea de acccesare a fondurilor europene”, a declarat Catalin Nechifor, presedintele Consiliului Judetean Suceava.

Atat autoritatile sucevene, cat si botosanene, spera  ca dupa perfectarea asocierii sa poata accesa mai usor fonduri europene.

“Ne dorim ca impreuna sa accesam mai multe fonduri europene. Atat Suceva, cat si Botosaniul vor lucra impreuna pentru a ne dezvolta. Se stie ca aceasta zona are o absorbtie buna a fondurilor europene”, a declarat si presedintele Consiliului Judetean Botosani, Florin Turcanu.

A fost pus la cale si un draft cu proiecte, printre care figureaza si reabilitarea unor drumuri judetene, construirea de campusuri universitare si scolare, dar si a unor rute alternative, legatura intre cele doua judete.

“Am dori chiar sa realizam o ruta prin Catamarasti dinspre Suceava catre Botosani. Este in discutie si un tren municipal cu legatura directa intre Botosani si Suceava”, a precizat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Intalnirile dintre autoritatile botosanene si sucevene vor avea loc, in continuare, in aeroportul de la Salcea. Sefii de la Botosani sunt chiar dispusi sa sprijine reabilitarea aeroportului. Acestia spera ca prin intermediul acesteia, sa vina la Botosani mai multi investitori.

“Aeroportul este o alegere buna ca locatie de intalnire. Ar fi bine ca si pe viitor sa ne putem intalni tot aici, la jumatatea drumului”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Florin Turcanu.

DSCF2347 DSCF2348 DSCF2352 DSCF2361 DSCF2365 DSCF2366 DSCF2367 DSCF2376 DSCF2380 DSCF2400 DSCF2333 DSCF2336 DSCF2341 DSCF2342 DSCF2343 DSCF2345

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page