LOCAL | O familie întreagă rănită într-un accident comis de un tractorist

Marți, un bărbat de 45 de ani, din localitatea Crasnaleuca, în timp ce conducea un tractor pe drumul comunal din comuna de domiciliu, a schimbat direcţia de mers fără să se asigure, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 25 de ani din localitatea Coţuşca, angajat regulamentar în depăşirea acestuia.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a tânărului şi a celor trei pasageri din autoturismul condus de acesta, cu vârstele de 20, 24 şi respectiv 44 de ani.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close