ImportantLocal

LOCAL | Noapte albă la Galeriile de artă “Ștefan Luchian”. FOTO!

Zeci de botoșăneni au intrat, măcar de curiozitate, la Galeriile de Artă Ștefan Luchian, care au fost deschise vineri până aproape de miezul nopții. Aceștia au vizitat expoziția “Metafore Vizuale 2″, în care pot fi admirate sculpturile lui Cosmin Iațeșen și picturile lui Liviu Șoptelea și al cărei vernisaj  este programat sâmbătă, 25 aprilie, la ora 11.

Auditoriul, dar și artiștii plasici, au avut parte de un regal muzica, oferit de Cvartetul de coarde ACCORDO Botoșani.

Evenimentul, aflat la a noua ediție și care promovează arta vizuală contemporană s-a desfasurat in premieră la Botoșani.

Oferta a fost una complexă, pentru că am dorit să atragem nu neapărat un public numerous, dar iun public iubitor de artă, care să știe care este locul și rolul Galeriilor de Artă în inima culturii botoșănene. ” a spus muzeograful Ana  Florescu.

În noaptea de 24 aprilie, 40 de galerii şi 34 de spaţii alternative din întreaga țară ;i-au deschis porţile pentru a oferi vizitatorilor un program dinamic de expoziţii şi evenimente dedicate artei contemporane.

 

Noaptea alba a galeriilor 03 Noaptea alba a galeriilor 04 Noaptea alba a galeriilor 07 Noaptea alba a galeriilor 08 Noaptea alba a galeriilor 09 Noaptea alba a galeriilor 10 Noaptea alba a galeriilor 11 Noaptea alba a galeriilor 12 Noaptea alba a galeriilor 13 Noaptea alba a galeriilor 14 Noaptea alba a galeriilor 15 Noaptea alba a galeriilor 16 Noaptea alba a galeriilor 17 Noaptea alba a galeriilor 18 Noaptea alba a galeriilor 19 Noaptea alba a galeriilor 20 Noaptea alba a galeriilor 21 Noaptea alba a galeriilor 22 Noaptea alba a galeriilor 23 Noaptea alba a galeriilor 24 Noaptea alba a galeriilor 25 Noaptea alba a galeriilor 26 Noaptea alba a galeriilor05

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page