Importantsocial

LOCAL | În urmă cu puțin timp, pompierii botoșăneni au încheiat o intervenție extrem de dificilă. Inel din inox scos de pe degetul unui adolescent de 13 ani – FOTO

In urma cu putin timp, pompierii botoșăneni au încheiat o intervenție extrem de dificila. Salvatorii au fost solicitați de către cadrele medicale ale Secției de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani sa intervină pentru a scoate un inel din inox de pe degetul unui adolescent de 13 ani. Medicii au încercat sa îl ajute pe băiat dar nu au reușit întrucât degetul era foarte umflat. Echipajul format din plt.adj. Marius Ciprian Ciocodeica, plt. adj. Dragoș Hudisteanu, plt.maj. Ionuț Honciuc si plt.maj. Radu Sorlescu au intervenit, mai bine de o jumătate de ora, pentru a tăia inelul. Intervenția a fost extrem de dificila întrucât a fost nevoie de îndemânare, precizie si atenție sporita. “Am folosit un dispozitiv de tăiat, iar sub inel am pus o ustensila chirurgicala. Taiam o singura data si ne opream sa răcim metalul cu apa, pentru ca se înfierbânta foarte tare. După jumătate de ora am reușit sa înlăturăm inelul. Am ținut degetele noastre lângă inel sa ne asiguram că nu ii agravam trauma. Acest lucru l-a liniștit și copilul s-a simțit in siguranță. Din cand în când ii arătăm cât am tăiat din inel, sa aiba răbdare”, a explicat plt.adj. Ciprian Marius Ciocodeica. Întreaga intervenție s-a desfășurat sub ochii părinților si cadrelor medicale, care la final au răsuflat ușurați si le-au mulțumit pompierilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page