ImportantLocal

LOCAL| Eminescu universal: au trecut granița pentru a-l comemora pe poetul nepereche. FOTO!

Eminescu este o provocare pentru toate generațiile- au afirmat astăzi, la unison, personalități marcante ale literaturii române și de peste hotare, care l-au comemorat, la Botoșani, Vorona și Ipotesti, pe Mihai Eminescu. Slujba de pomenire oficiată în Biserica din curtea Casei Memoriale a fost urmată de un moment solemn în care angajații Memorialului, ai Direcției pentru Cultură și Centrului de Creație au depus o jerbă de flori la statuia poetului din incinta Complexului.

Manifestările au continuat în Amfiteatrul Laurenţiu Ulici. Muzică și poezie, dezbateri, expoziții și foarte multe premii au fost oferite la ediția din acest an.

Printre acestea amintim Premiul pentru traducerea şi promovarea operei și vietii eminesciene în străinătate- ediţia 2015- care a revenit traducătorului german Christian SCHENK, pentru traducerea operei integrale poetice a lui Mihai Eminescu.

Mă onorează acest premiu. Am primit în urmă cu 15 ani premiul jubiliar Goethe care se dă o dată la 25 de ani tot pentru traducere, dar atunci am tradus și baladele germane în limba română, pe eminescu și alți poeți contemporani, i-am inclus într-o antologie și am și o colecție de lirică română contemporană. La această traducere, a operei integrale poetice a lui Eminescu, am lucrat 11 ani. A fost foarte mult, a trebuit să trec de mai multe ori peste text. E greu și nu prea… au fost greu de tradus  notele explicative la Epigonii, sau Doina- a fost greu, pentru că nu există ceva asemănător ăn limba germană! ” a mărturisit Christian SCHENK.

Premiul a fost decernat în aceeași Gală în care editurile au acordat peste 17 premii în cadrul Concursului Porni Luceafărul, și Premiile Festivalului Naţional de Poezie şi Proză Mihai Eminescu, ediţia a VI-a, Poesis Litera, la care au participat foarte mulți tineri.

Mai multe despre Christian Schenk AICI !

Cu ce fel de glonţ putea fi împuşcat Eminescu? – este titlul unui recital susținut, la Ipotești, de poeta Clara Mărgineanu, un decupaj din cuvintele lui Nichita Stănescu acompaniat la chitară clasică de Leonard Luţia.

Tot astăzi, la Ipotești au fost lansate mai multe volume de carte, dintre care cele mai importante sunt Jurnalul Junimii ediţie facsimilată și volumul Ipoteşti sau realitatea poeziei, autor Valentin Coşereanu.

Acțiunile culturale s-au mutat la Cetatea de Scaun din Suceava de unde luni invitații vor pleca în pelerinaj la Putna.

Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (1) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (2) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (3) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (4) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (5) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (6) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (14) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (15) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (16) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (17) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (18) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (19) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (20) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (13) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (12) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (21) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (22) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (24) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (25)

eminescu-ipotesti-jerba flori-statuie-jijie (5)Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (23) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (26) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (27) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (28) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (29) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (30) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (31) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (32) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (33) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (34) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (35) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (36) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (37) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (39) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (40) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (46) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (47) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (48) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (49) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (50) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (51) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (52) Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (53)

Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (54)eminescu-ipotesti-jerba flori-statuie-jijie (3) eminescu-ipotesti-jerba flori-statuie-jijie (4)  Ipotesti-premii-eminescu-pensiune floarea albastra-biserica-carti-cosereanu-sorescu-poeti-memorial (55)

 

 

 

 

Related Articles

One Comment

  1. FELICITARI ! SE pare ca la Ipotesti se respecta memoria lui Emyn. S[pre rusinea mea, nu am ajuns sa-i vad casa, am vazut liceul din Cernauti, macar atat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page