ImportantLocal

LOCAL | Dramatic! Tânăra care şi-a pierdut soţul în accidentul de la Dumbrăveni, la un pas de a fi operată. „Merg săptămânal la psiholog”

Dramă fără margini pentru tânăra de 25 de ani care şi-a pierdut soţul în accidentul mortal de la Dumbrăveni de la începutul lunii august. Deşi merge săptămânal la psiholog, Adina nu poate trece peste moartea soţului şi mereu spune că îşi doreşte să o ia lângă el. În plus, medicii au constatat că în urma accidentului are probleme la coloană şi, cel mai probabil, va avea nevoie de operaţie.

Am fractură de coloană cervicală şi mi-au pus acela (n.r. corsetul) în speranța că se vor prinde, dar nu am avut norocul ăsta, joi voi merge la Iaşi și dacă nu dă semn că se prinde va trebui să intervină chirurgical. Am fost de două ori la control, dar mi-au zis că este bine şi apoi am fost din nou şi mi-au dat vestea că sunt la fel ca în prima zi”, a spus, pentru SuceavaNews, Adina.

Mai mult decât atât, tânăra merge la un psiholog în fiecare săptămână, dar nu a reuşit încă să îşi revină după pierderea soţului.

Din păcate înca nu, nu îmi pot reveni, este un obstacol prea mare pentru mine, era totul foarte frumos şi bine şi într-o clipă s-a dus totul, nu pot accepta realitatea. Merg săptămânal la psiholog, dar parcă e fără rost. Eram zi de zi împreună, trăiam o poveste foarte frumoasă care nu trebuia să se sfârșească niciodată. Durerea e prea mare să pot trece peste”, a mai spus, pentru SuceavaNews, tânăra.

Adina susţine că păstrează legătura cu părinţii lui Dragoş, soţul său, şi împarte durerea cu ei, aceasta având o relaţie destul de strânsă cu cei care i-au fost socri.

Chiar şi aseară (n.r. joi) m-am întâlnit cu ei la soţul meu, la mormânt, şi am vorbit”, a spus Adina.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page