LOCAL | Cum au ajuns crescătorii de oi să caute ciobani în Filipine sau Vietnam: „La noi, se preferă crâşma şi băutul pe banii statului“

Crescători de oi din judeţul Botoşani cer autorităţilor să scape de asistanţii social care bat crâşmele pe banii statului. Aceştia se plâng că n-au angajaţi la stâne şi caută deja ciobani în Republica Moldova dar şi în Vietnam sau Filipine.

Crescătorii de oi din judeţul Botoşani se plâng autorităţilor statului că rămân fără forţă de muncă. Aceştia spun că asistaţii social continuă să fie o uriaşă problemă şi reclamă că sute de oameni buni de muncă preferă să stea la crâşmă pe banii statului. Şi asta în condiţiile în care pentru un cioban angajatorul este dispus să plăteasă şi 2.500 de lei lunar plus cazare, mâncare şi ţigări. Crescătorii de animale spun că vor ajunge să cedeze din cauza volumului mare de muncă şi cer statului să faciliteze angajarea ciobanilor din Republica Moldova. Unii se gândesc chiar la angajaţi aduşi din Vietnam şi Filipine.   ”Mulţi preferă crâşma şi băutul pe banii statului”   În cadrul unor întâlniri ale crescătorilor de oi din Moldova şi reprezentaţii ministerului Agriculturii, atât anul trecut cât şi anul acesta, fermierii din Botoşani au cerut măsuri drastice pentru pedespirea leneşilor care stau pe banii statului. Pe scurt, oierii din Botoşani vor să fie acordate ajutoare sociale doar persoanelor aflate în incapacitate de muncă. Preşedintele uneia dintre cele mai puternice asociaţii de crescători de ovine din ţară, Moldoovis Botoşani, Ionică Nechifor, la rândul să crescător de oi karakul din generaţie în generaţie, spune că a anunţat în repetate rânduri autorităţile centrale despre criza locurilor de muncă provocată şi de acordarea prea facilă a ajutoarelor sociale. Nechifor spune că s-a ajuns la situaţia în care oierii nu mai au cu cine lucra. ”Pe de o parte sunt cei care pleacă în străinătate. Acolo câştigă mai bune. Îi înţeleg. Dar sunt atâţia rămaşi acasă care preferă crâşma şi băutul pe banii statului. Preferă să acumuleze datorii la crâşmă ştiind că le vor achita cu ajutorul social. Şi în timpul ăsta crescătorii de ovine, numeroşi la Botoşani, nu au efectiv cu cine lucra”, spune Ionică Nechifor. Crescătorul de oi din Botoşani dă vina pe politicienii pentru lejeritatea acordării ajutorelor sociale şi lipsa unor măsuri radicale pentru trierea beneficiarilor. ”Dacă pentru ei voturile sunt mai importante, atunci problema nu-şi va găsi curând rezolvare. Eu tot am cerut în repetate rânduri să se ia măsuri. S-a încercat ceva dar nimic tranşat. Trebuie măsuri radicale. Să dea doar celor cu probleme reale de sănătate, celor în incapacitate de muncă, care chiar nu se pot întreţine. Nu la cei buni de muncă care stau acasă”, spune Ionică Nechifor.   ”Cât vor putea rezista în ritmul ăsta ?”   Crescătorii de oi din Botoşani spun că un cioban a devenit mai preţios decât aurul. Deşi plătesc salarii între 1.800 şi 2.500 de lei lunar unui cioban, plus cazare, masă şi ţigări, nimeni nu se înghesuie să vină la stână. Ionică Nechifor spune că într-adevăr în sectorul ovin concediile sunt rare, la fel şi zilele libere. ”Aici este un flux continuu. Nu putem discuta aici de zile de sărbătoare, de zile libere, de stat degeaba. Nu se poate. Încercăm să facem pe ture, ca să le acordăm zile libere dar în orice caz în restul timpului trebuie să prezent acolo”, spune Ionică Nechifor. Tocmai de aceea mulţi săteni preferă să stea degeaba pe bani puţini, decât să muncească pe un salariu net de 2.500 de lei. În tot aceste timp oierii simt că nu mai pot face faţă mult timp fără ajutoare. ”Cunosc crescători de oi din judeţ care se trezesc cu noaptea-n cap. Fug la 5 dimineaţa la piaţă să lase caşul, laptele şi ale produse şi se întorc repede să scoată oile la păscut. El face totul. De unul singur. Eventul cu părinţii, dacă mai sunt în putere. Cât vor putea rezista în ritmul ăsta?”, precizează Ionică Nechifor.
Citeste mai mult pe adevarul.ro

 

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close