ImportantLocal

LOCAL | Copii îmbolnăviţi de mizerie! Hepatita virală de tip A în Parcul Tineretului!

Un adevărat focar de infecţie pune în pericol sănătatea mai multor locuitori din municipiul Botoşani. Este vorba despre cei care locuiesc la ghetourile din Parcul Tineterului în condiţii insalubre. Din cauza mizeriei, 8 copii cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani au ajuns la secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă cu hepatita virală de tip A. Autorităţile s-au mobilizat şi au luat toate măsurile care se impun în astfel de situaţii. Pentru că 6 dintre copii învaţă la aceeaşi şcoală, unitatea a fost dezinfectată, iar copiii de grădiniţă vaccinaţi.  

“Toți elevii și preșcolarii de la Școala Gimnazială nr. 2 Botoșani au fost verificați de către personalul medical Școala a respectat toate măsurile recomandate , inclusiv măsuri de informare, comunicare, educare privind hepatita A. În momentul de față sunt șase elevi din ciclul primar internați la Spitalul de Contagioase Botoșani care provin de la blocurile 135, respectiv 140 din Parcul Tineretului, blocuri vizate pe personalul DSP. Elevii de la școală vor fi monitorizați din punct de vedere medical, școala de altfel a făcut o igienizare”, susţine Ciprian Manolache, purtătorul de de cuvânt al Inspectoratul Școlar Județean. 

 “Continuăm activităţile în evenimentul epidemiologic creat prin înregistrarea de cazuri de îmbolnăvire cu hepatită virală de tip A. Vaccinăm copiii de grădiniţă şi am vaccinat până acum 22 de copii, Evident, există părinţi care refuză vaccinarea. E dreptul copilului la vaccine, dar părintele decide.” a declarat astăzi dr. Ecaterina Chihaia, şeful compartimentului de epidemiologie din cadrul DSP. 

“Am urmat toate instrucţiunile recomandate de DSP Botoşani. Am igienizat, am tratat cu cloramină, am realizat o campanie de informare din clasă în clasă, iar diriginţii au ţinut ore de dirigenţie în care le-au explicat copiilor măsurile de igienă” a spus Maria Ştefancu, directorul Şcolii nr. 2.

„Igiena lasă de dorit în Parcul Tineretului. Focarul de infecţie este don cauza mizeriei. O curăţenie gerenală înseamnă că locatarii trebuie să îşi facă singuri. E adevărat că nu se păstrează, unii nu păstrează, nu putem spune asta despre toată lumea! Încercăm să le explicăm părinţilor că este necesară igiena şi să accepte să îşi vaccineze copiii” a declarat Rubina Feraru, mediator sanitar.

Boala este cunoscută ca boala mâinilor murdare şi este contagioasă, astfel încât medicii se aşteaptă ca numărul îmbolnăvirilor să crească.

“Este boală cu transmitere fecal-orală. Atâta timp cât vor locui în blocurile acelea insalubre, cu deficienţe de igienă, supraglomerate, unde stau câte 7-8 într-o cameră, cu igrasie, sursa de infecţie există şi este reprezentată de persoanele bolnave care stau acolo. Igienizarea, dezinfecţia, este a locatarilor şi a celor care deţin acel imobil!” a mai spus dr. Ecaterina Chihaia.

Şefa compartimentului de epidemiologie spune că în acest an numărul îmbolnăvirilor cu hepatita virală A este mai mare decât în anii anteriori. In anul 2015, la nivelul judeţului Botoşani au fost înregistrate 55 de cazuri de hepatită de tip A. În luna ianuarie din 2016, la Botoşani au fost depistate 18 cazuri de astfel de îmbolnăviri, iar acum alte 8 în rândul copiilor din Parcul Tineretului.

hepatita A- scoala 2- vaccinare-gradinita (11) hepatita A- scoala 2- vaccinare-gradinita (12) hepatita A- scoala 2- vaccinare-gradinita (9) hepatita A- scoala 2- vaccinare-gradinita (6) hepatita A- scoala 2- vaccinare-gradinita (7) hepatita A- scoala 2- vaccinare-gradinita (4) hepatita A- scoala 2- vaccinare-gradinita (5) hepatita A- scoala 2- vaccinare-gradinita (15) hepatita A- scoala 2- vaccinare-gradinita (1) hepatita A- scoala 2- vaccinare-gradinita

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page