Important

LOCAL | Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Botoşani organizează cursuri de formare profesională de secretariat

STABRIS Iaşi, în colaborare cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Botoşani, organizează în intervalele 15-16.03.2019; 22-23.03.2019 şi 30.03.2019, o serie a cursului de formare profesională autorizat A.N.C., tip specializare, „SECRETARIAT“, cod COR 412001, domeniul ocupaţional administraţie şi management.

Cursul este autorizat de Autoritatea Națională pentru Calificări, iar persoanele care promovează examenul final primesc certificat de absolvire emis de Ministerul Educaţiei Naționale şi Ministerul Muncii și Justiției Sociale (cu recunoaştere naţională şi care are regimul actelor de studii), însoţit de o anexă – supliment descriptiv al certificatului (cu recunoaştere europeană şi internaţională, prin procedura apostilării – apostila de la Haga).

Cursul se adresează personalului care lucrează/ intenționează să lucreze la cabinete, secretariate, departamente de relații publice și arhivă în cadrul instituțiilor publice și organizațiilor private și a fost structurat astfel încât să contribuie, în principal, la acumularea cunoștințelor și formarea deprinderilor necesare referitoare la:
planificarea și organizarea activităților de secretariat-arhivă la nivelul unei organizații;

-înregistrarea, circulația și managementul documentelor;

-administrarea și întocmirea corespondenței;

-constituirea, ordonarea, inventarierea şi selecţionarea arhivei;

– redactarea unor documente și prezentări prin utilizarea pachetului Microsoft Office (Word, Excel, Power Point etc.);

-elemente de comunicare, comportament și protocol.

Preţul este de 800 de lei (se acordă reduceri pentru înscrierea mai multor persoane din aceeași organizație).
Acest curs poate fi achiziționat prin SICAP (Cod și denumire CPV: 80530000-8 – Servicii de formare profesională Rev.2).

Formator principal: dr. Cătălin Botoșineanu, arhivist la Arhivele Naţionale-Serviciul Judeţean Iaşi, profesor asociat la Facultatea de Istorie, Universitatea „Al. I Cuza”. Are o experienţă de 6 ani în domeniul formării competenţelor de arhivar, arhivist şi cele specifice muncii de secretariat.

Relaţii şi înscrieri la tel.0732.895.042; e-mail: [email protected]

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page