Important

LOCAL | Accident grav într-o intersecție din municipiul Botoșani

Un grav accident rutier a avut loc, miercuri seară, în intersecția de la Biserica Sf. Gheorghe din municipiul Botoșani. Două autoturisme, un Volkswagen și un Audi, s-au făcut praf, iar din primele informații sunt trei victime.

Un autoturism VW, care circula pe strada Victoriei, dinspre Teatrul Vasilache, spre Biserica Sfântul Gheorghe, a intrat în intersecție și nu a acordat prioriritate unui Audi, care circula pe Ion Pillat, dinspre Calea Națională spre Luceafărul. Zgomotul a fost atât de puternic încât zeci de oameni care locuiesc la blocurile din apropiere au ieșit îngrijorați afară să vadă ce se întâmplă.

În cele două mașini se aflau mai mulți tineri, însă trei dintre aceștia, care se aflau în VW au fost răniți.
Aceștia au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

În urma impactului, autoturismul Audi a ricoșat în alte două mașini parcate pe marginea străzii Ion Pillat. Din primele informații strânse de polițiști la fața locului reiese că în VW se aflau cinci tineri cu vârste undeva în jur de 18 – 20 de ani, care se tot învârteau prin acea zonă.

La fața locului au ajuns și polițiștii care urmează să stabilească cu exactitate cum s-a produs accidentul.

Sursa foto Radar Oficial Botosani

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page