LOCAL | Copiii din parohia Izvorul Tămădurii din municipiu, talente remarcabile evidențiate la Concursul Național Catehetic „Hristos: sufletul satului meu” – FOTO

Concursul Național Catehetic „Hristos: sufletul satului meu”, este organizat de către Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, cu aprobarea Sfântului Sinod conform Hotărârii nr. 6.420 din anul 2018. Acest concurs, adresat elevilor cu vârsta între 7 și 18 ani, s-a desfășoară în parohia Izvorul Tămăduirii, în perioada 18 februarie – 12 martie 2019. Elevii din grupa de cateheză sunt coordonați de preotul paroh Ioan Alupoaiei și de D-na Maria-Valentina Timofti, profesor de religie la Școala gimnazială nr. 8 „Elena Rareș”. Este foarte importantă lucrarea catehetică pe care o fac preoţii, profesorii şi lucrătorii bisericii în domeniul catehezei. Când vedem copii mulţi, dar şi bine pregătiţi, înseamnă că, undeva, o sămânţă a rodit în mod binecuvântat, iar această rădăcină a lucrării în ogorul sufletelor acestor copii trebuie să crească şi să se desăvârşească necontenit. Noi, ca oameni, nu suntem numai minte, nu suntem numai inimă, nu suntem numai voinţă. Suntem toate acestea trei la un loc şi ceva mai mult.
Lucrările câștigătoare din parohia Izvorul Tămăduirii, care vor merge la faza pe protopopiat:
a) „Moșii de iarnă” – poezie scrisă de elev Pădurariu Alexandru, 12 ani, pentru secțiunea literară;
b) „Ultimul hram” – compunere scrisă de elev Șmadici George Eusebiu, 11 ani, pentru secțiunea literară;
c) „Lacrimi din troiță” – pictură realizată de eleva Neacșu Flavia, 13 ani, pentru secțiunea artistică.
Concursul Național Catehetic „Hristos: sufletul satului meu” îşi propune să contribuie la redescoperirea valorilor păstrate şi promovate de satul românesc, de-a lungul timpului. Prin aceste activități vom cunoaște mai bine frumuseţea satului românesc, în trecut şi în prezent, tradiţia și portul popular, unitatea de credință și de neam în țara noastră păstrată prin preoţi, învăţători, primari gospodari și oameni vrednici ai satului românesc.

Redăm mai jos câteva dintre lucrările copiilor.

MOȘII DE IARNĂ

Se aude iarăși toaca
La biserica din sat;
Clopotul își face joaca
Cu acordul balansat.

Anunțând toți credincioșii
La biserică să vină:
Mâine sâmbătă-s moșii,
Pomenire cu pricină

Căci din moși strămoși se face
Pomenire celor dragi,
Liturghii și parastase
Cu colivă, vin, colaci.

Postul mare e aproape
Și la cei morți ne gândim,
Ca din legături să scape
Și toți să ne mântuim.

Elev Pădurariu Alexandru, 12 ani

 

ULTIMUL HRAM

Toamna anului 1948 se apropia de sfârșit. La trei ani dup terminarea războiului, locuitorii satului Aluniș au fost binecuvântați cu o toamnă bogată, plină de roade, încât toți și-au umplut hambarele.
Câteva zile au mai rămas până la hramul bisericii. La casa parohială, în jurul părintelui Gheorghe se adunaseră o mulțime de enoriași, dornici să se implice în pregătiri. Suntem în Postul Crăciunului, dar încă n-a venit frigul și nu pare să se răcească până la „Ovidenie”, 21 noiembrie. Hramul, „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” al parohiei acesteia se sărbătorește de aproape o sută de ani, de când s-a construit biserica. Fiindcă este călduț, s-au pregătit afară mai multe mese pentru bucatele ce se vor servi participanților la slujbă.
– Bună dimineața, oameni buni! a zis părintele din fața ușii.
– Sărutăm dreapta, părinte! au răspuns credincioșii într-un glas.
După ce a coborât din cerdac, părintele a venit și s-a așezat pe banca din fața bisericii. Atunci s-a apropiat de el Vasile Corneanu, pescarul și a spus:
– Astăzi s-au liniștit apele iazului și mă duc să trag năvodul, iar peștele ce voi prinde îl voi da să-l curețe Anica, femeia mea cu fetele și încă două vecine.
– Iar eu, zise Aglaia lui Vasile Vacaru, cu toate femeile din capul satului vom face sarmale cu crupe albe și cu frunză de hrean.
– Foarte bine, zise părintele Gheorghe, dar cum rămâne cu borșul?
– Borșul cu fasole și cu opintici este specialitatea mea, a sărit imediat Ruxandra Huminiuc, fostă bucătăreasă la popota regimentului.
– Nu trebuie să lipsească plăcintele cu bostan alb și colăceii cu cunună, a completat Grapina Oprea, văduva de pe deal. Cuptoarele mele scot cele mai bune „copturi”. Făina de grâu de la Moara lui Alecu se frământă foarte bine…
Aceste și încă multe altele au mai discutat și au pus la cale, părintele cu enoriașii. Iar la sfârșit, părintele a spus tuturor:
– După cum v-am anunțat și duminica trecută, miercuri înainte de hram, după amiază, vă aștept pe toți la biserică pentru spovedanie. Că așa se cuvine, să ne pregătim și cu sufletul.
– Asta știm toți, părinte. Mai întâi sufletul, apoi trupul.
Au trecut cele două zile și iată-ne în ziua hramului. De dimineață au venit credincioșii la biserică, cu voioșie, îmbrăcați „național”, aducând fiecare coșuri de răchită împletite, pline cu bucate. Au lăsat coșurile la rând pe masă și au intrat în biserică la slujbă. După cum este obiceiul locului, la hramul satului participă și credincioșii și preoții din satele învecinate. Împreună cu părintele paroh Gheorghe, au venit să slujească și părintele Mihuț din Siliștea, părintele Ioan din Arini, părintele Vasile din Lunca și chiar mai de departe, părintele Sandu din Poiana Lungă.
Când soarele era de-o șchioapă deasupra pământului, moș Grigore, pălimarul și încă vreo doi flăcăi, s-au urcat în clopotniță și au anunțat slujba bătând duios în toaca de ulm, apoi au zvâcnit de bucurie prin cele trei clopote. Părintele Mihuț, fiind mai în vârstă, aproape de 73 de ani, a dat binecuvântare la Utrenie.
Credincioșii veneau la biserică, unii pe jos, alții cu căruța, alții cu carul cu boi… Până la citirea Sfintei Evanghelii s-a umplut biserica. După Doxologia de la utrenie s-au auzit iarăși toaca și clopotul. După aceea au urmat Sfânta Liturghie, predica și pomenirea morților și a ctitorilor. Iar când au ieșit din biserică, s-au așezat la masă, preoții și tot poporul. Părintele Mihuț a binecuvântat masa și au mâncat toți spre slava lui dumnezeu și cinstirea Maicii Domnului.
Cam pe la ora 3 după-amiază, au mâncat toți și rând pe rând au plecat. Când a rămas singur, părintele paroh Gheorghe a ridicat ochii la cer și a zis:
– Mulțumesc Doamne Iisuse Hristoase și Măicuță Sfântă că am văzut și acest hram al bisericii noastre.
Apoi a plecat, pășind încet, spre casa parohială.
A doua zi, au venit câteva femei la biserică ca facă ordine după hram și intrând în curte, s-au mirat că n-au văzut ușa de la casa parohială deschisă. Căci, în fiecare dimineață, părintele era în cerdac și citea dintr-o carte. Atunci, îndrăznind mătușa Grapina, a intrat în tindă și a strigat: „Părinte, părinte!…”. Dacă n-a primit nici un răspuns, a intrat în odaie și l-a găsit pe părintele întins pe pat, purtând epitrahilul, cu mâinile pe piept, adormit, cu un zâmbet larg pe față.
Așa a trecut la cele veșnice părintele Gheorghe, parohul din satul Aluniș, cu bucuria ultimului hram.

Elev Șmadici George Eusebiu, 11 ani

 

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close