LOCAL | 104 ani de la nașterea Patriarhului Teoctist Arăpaşu

Patriarhul Teoctist Arăpaşu (din botez Toader Arăpaşu) s-a născut la data de 7 februarie 1915 în satul Tocileni, Botoşani, din părinţii Dumitru şi Marghioala Arăpaşu, ca al zecelea din cei unsprezece copii ai acestora. A urmat şcoala primară din satul natal. A intrat de tânăr ca frate, la Schitul Sihăstria Voronei (jud. Botoşani), aparţinând de Mănăstirea Vorona, aflată în apropierea ţinuturilor natale în anul 1928. A urmat vreme de un an cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, pe care le-a continuat apoi la Mănăstirea Cernica.

A fost tuns în monahism la 6 august 1935 la Mănăstirea Bistriţa (jud. Neamţ), sub numele de Teoctist. La 4 ianuarie 1937, Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei aprobă hirotonia monahului Teoctist în treapta de ierodiacon. A fost hirotonit de către arhiereul Ilarion Băcăoanul, în biserica Precista din Roman, pe seama Mănăstirii Bistriţa. În anul 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1945, primind calificativul Magna cum laude pentru lucrarea susţinută în cadrul Catedrei de Liturgică, sub conducerea Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu. În acest timp a îndeplinit diferite funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Bucureşti şi diacon la Patriarhia Română.

La 1 martie 1945 a fost transferat, la cererea sa, la Centrul eparhial Iaşi. Este hirotonit ieromonah la 25 martie 1945 de către PS Valeriu Moglan Botoşăneanul, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei. Este hirotesit arhimandrit în anul 1946. Între anii a studiat la Facultatea de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii din Iaşi. La Iaşi, activează în calitate de preot slujitor (1945), apoi Mare Eclesiarh la Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.

La începutul anului 1947 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a retras rangul de arhimandrit, din cauza poziţiei sale procomuniste. Decizia Sfântului Sinod este publicată în periodicul oficial al Patriarhiei Române, revista “Biserica Ortodoxă Română”, nr. 1-3 din ianuarie-martie 1947. Raportul spune că Teoctist Arăpaşu s-a asociat cu arhiereul-vicar Justinian Marina, prelat perceput de asemenea ca procomunist, care-şi submina superiorul, mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei, prin atacuri în presa cotidiană. Autorităţile comuniste au organizat în paralel scoaterea lui Irineu Mihălcescu din scaunul de mitropolit şi înlocuirea sa cu Justinian Marina, fapt care a facilitat ascensiunea lui Teoctist Arăpaşu, apropiatului său.
Ascensiunea către tronul de Patriarh
Decretul prezidenţial de recunoaştere în funcţia de arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei

În anul 1948 Justinian Marina avea să fie instalat în scaunul de patriarh al României. În perioada 1948-1950 arhimandritul Teoctist Arăpaşu a deţinut funcţia de vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor. La scurt timp după aceasta, la 28 februarie 1950, arhimandritul Teoctist Arăpaşu a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Patriarhului Justinian, în rangul de episcop-vicar patriarhal, cu titlul de “Botoşăneanul”. A fost hirotonit în treapta arhieriei la 5 martie 1950, în Biserica Sfântul Spiridon Nou din Bucureşti, de către patriarhul Justinian, mitropolitul Firmilian Marin al Olteniei şi episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos.

În anii 1950-1954 episcopul vicar patriarhal Teoctist a fost secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti şi a condus diferite sectoare din cadrul administraţiei patriarhale. În perioada 1954-1962 a condus cancelaria Arhiepiscopiei Bucureştilor.

La 28 iulie 1962 a fost ales de către Colegiul Electoral Bisericesc în postul de episcop al Episcopiei Aradului, iar la 16 septembrie 1962 a fost înscăunat episcop în Catedrala Naşterea Sf. Ioan Botezătorul din Arad, unde a păstorit timp de 10 ani. În această calitate a avut sub jurisdicţie Vicariatul de la Gyula şi două protopopiate din Banatul Sârbesc.

În aprilie 1963 congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America l-a ales în postul de episcop de Detroit (S.U.A.), iar Sfântul Sinod a aprobat alegerea şi i-a acordat rangul de arhiepiscop. Din cauza neacordării vizei, nu a putut lua în primire conducerea efectivă a Episcopiei Ortodoxe Române din Statele Unite ale Americii şi Canada. De asemenea, în perioada decembrie 1969-decembrie 1970, arhiepiscopul Teoctist a îndeplinit funcţia de locţiitor de episcop al Oradiei.

La 28 ianuarie 1973 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat la 25 februarie 1973 de către patriarhul Justinian în Catedrala Mitropolitană din Craiova. La 25 septembrie 1977 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei. În data de 4 octombrie 1977 preşedintele Nicolae Ceauşescu a semnat decretul de recunoaştere în funcţie, după care, la 9 octombrie 1977, a fost înscăunat în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. În perioada iulie 1980-ianuarie 1982, de la pensionarea forţată a mitropolitului Nicolae Mladin şi până la alegerea lui Antonie Plămădeală, a îndeplinit şi funcţia de locţiitor de mitropolit al Ardealului.

Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
După moartea Patriarhului Iustin Moisescu la 31 iulie 1986, IPS Mitropolit Teoctist a devenit locţiitor de patriarh. La 9 noiembrie 1986 este ales în urma votului Colegiului Electoral Bisericesc ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la 16 noiembrie 1986 în Catedrala Patriarhală din Bucureşti de către mitropoliţii ţării, Antonie al Transilvaniei, Nestor al Olteniei şi Nicolae al Banatului, în prezenţa membrilor Sfântului Sinod, a patriarhilor Ierusalimului şi Bulgariei, a reprezentanţilor tuturor Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericilor Protestante şi a reprezentanţilor forurilor de Stat.

În perioada noiembrie 1986-iunie 1990, PF Teoctist a suplinit postul vacant de mitropolit al Moldovei şi Sucevei, ca locţiitor de mitropolit, întrucât nu se obţinuse aprobarea de ocupare a scaunului rămas vacant.

În cei 45 de ani de activitate ca ierarh, s-a preocupat nu numai de probleme administrative şi economice, ci şi de restaurarea unor monumente de artă bisericească din cele patru eparhii pe care le-a condus (îndeosebi Putna, Bistriţa, Slatina, Râşca, Gorovei, Vorona, Mitropolia Veche, Bărboi, toate în Arhiepiscopia Iaşilor) şi de organizarea unor muzee bisericeşti şi a ctitorit o biserică în localitatea Victoria (jud. Botoşani). A îndrumat revistele “Mitropolia Olteniei”, “Mitropolia Moldovei şi Sucevei” şi “Glasul Bisericii” şi a încurajat apariţia mai multor lucrări teologice.

Reprezentant de seamă al ecumenismului românesc, a făcut parte din mai multe delegaţii sinodale care au vizitat alte Biserici şi a condus delegaţii în vizitele de peste hotare: Biserica Ortodoxă din Finlanda (1971), Biscrica Ortodoxă Siriană a Răsăritului din Malabar-India (1976), Biserica Ortodoxă Rusă (1978), Biserica Bulgară (1983) Biserica Armeană (1983), Arhiepiscopia misionară din America (1978). Ca patriarh, a condus delegaţii sinodale române care au vizitat Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Bulgară, Austria, Suedia (toate în 1987), Patriarhia Rusă (1988) etc.

A participat la Conferinţa mondială a Comisiei “Credinţă şi Constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, la Montreal (1963), vizitând atunci o serie de parohii românesti din Canada, la întâlnirea ecumenică de la Chantilly-Franţa (1978), a opta Adunare Generală a Conferinţei Bisericilor Europene din Chania-Creta (1979), când a fost ales membru în Comitetul consultativ, a doua Conferinţă panortodoxă presinodală (Chambesy, 1982), la lucrările Prezidiului şi Comitetului Consultativ de la Oxford (1993) etc.