ECONOMIC

Klaus Iohannis a promulgat legea pensiilor speciale

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pensiilor speciale.

Propunerea legislativă a fost reexaminată de Parlament, ca urmare a deciziei CCR de a pune în acord proiectul cu decizia de neconstituţionalitate.

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, anunță, joi, Administrația Prezidențială.

Camera Deputaţilor a votat, luni, cu 174 pentru, 81 împotrivă, 17 abţineri şi doi care nu votează, proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, după punerea lui în acord cu observaţiile Curţii Constituţionale şi cu observaţiile Comisiei Europene.

“Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării”, se arată în proiectul aprobat.

Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Principalele modificări făcute la Legea pensiilor speciale

1. Baza de calcul a pensiei speciale este 80% din media salariilor brute și a sporurilor pe ultimele 48 de luni (4 ani) de activitate. Acum se ține cont doar de ultima lună.

2. Vârsta de pensionare va fi de 47 de ani și patru luni în ianuarie 2024, dar doar cu condiția a 25 de ani de vechime în specialitate, și va crește anual cu câte patru luni, până când va ajunge la 60 de ani în 2062.

3. Crește baza de calcul a pensiei pentru personalul auxiliar din parchete și instanțe de la 65% la 80% din media salariilor lunare brute și a sporurilor din ultimele 48 de luni de activitate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page