Educatie

Județul Botoșani, capitala matematicii românești! – FOTO

Sâmbătă, la Dorohoi, dar și la Botoșani s-au adunat cele mai strălucite și ascuțite minți din țară, 600 de elevi din 17 județe și Republica Moldova, pentru a se întrece în cadrul Concursului Interjudețean „Dimitrie Pompeiu”, care a ajuns la cea de a XXI-a ediție, dar și profesori din toate marile centre universitare ale țării și cercetători de la Institutul de matematică, pentru a participa la Conferința Națională de Matematică „Acad. Dimitrie Pompeiu – 150 de ani de la naștere”.
„Nici nu putea fi un loc mai potrivit ca municipiul Dorohoi pentru a marca 150 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mare matematicieni români, pentru că Dimitrie Pompeiu s-a născut la 5 kilometri de aici, la Broscăuți, a făcut școala primară și gimnaziul în Dorohoi, după care a luat drumul Bucureștiului pentru a-și definitiva pregătirea.
Tuturor celor care ne vizitați județul vreau să vă urez bine ați venit în Ținutul Sfinților și pe Tărâmul Geniilor, pentru că Botoșaniul a dat peste 200 de personalități marcante ale culturii românești și trei sfinți din calendarul creștin-ortodox, iar alți trei mari duhovnici sunt în plin proces de canonizare.
De regulă, când se vorbește despre personalitățile pe care le-a dat județul nostru, referirile se fac la cei patru mari titani: Eminescu, Enescu, Iorga și Luchian. Dar e nedrept, pentru că Botoșaniul a dat lumii și mari personalități în domeniul științelor exacte: matematicieni, care au contribuit la dezvoltarea științei, arhitecți, proiectanți și ingineri care au schimbat România. Elie Radu, Dimitrie Negreanu, Octav Onicescu, Simion Sanielevici sau Dimitrie Pompeiu, a cărei personalitate o evocați astăzi, sunt doar câteva dintre personalitățile marcante ale României de care suntem mândri.
Ca și în anii trecuți, Consiliul Județean Botoșani continuă parteneriatul de colaborare cu Societatea de Științe Matematice Filiala Botoșani pentru susținerea financiară atât a concursului, cât și a conferinței. De-a lungul timpului, am demonstrat că noi, Consiliul Județean, susținem excelența în toate formele sale.
Vă felicit pentru tot ceea ce faceți și, în numele colegilor mei de la Consiliul Județean, vă mulțumesc pentru implicarea de care dați dovadă, pentru eforturile de a sădi plăcerea de a studia matematica în sufletul copiilor noștri”, a transmis Doina Federovici.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page