IncendiuLocal

Joaca copiilor cu focul s-a transformat într-un incendiu care a afectat o clădire dezafectată dintr-o comună din Botoșani. Au intervenit pompierii- FOTO&VIDEO

O clădire dezafectată din localitatea Teișoara, unde odinioară generații de elevi au învățat rosturile cunoașterii și ale vieții, a fost transformată în scrum, aseară…
…din cauza jocului cu focul. Niște copii care s-au jucat cu chibriturile și au dat foc unor cartoane…
Flăcările au fost văzute târziu, cand deja clădirea ardea în totalitate. Două ore au intervenit pompierii de la Detașamentul Botoșani pentru stingerea incendiului. Din fericire nu au fost victime.
 În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, care se pot solda cu rănirea copiilor, recomandăm celor care îi au în grijă, însușirea regulilor și măsurilor de prevenire a incendiilor și respectarea strictă a acestora.
❗ Astfel, pentru siguranța copilului dumneavoastră:
✅ înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;
✅păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;
❌nu îi permiteţi accesul, nesupravegheat, în depozite de furaje, șuri, poduri, magazii, grajduri, clădiri dezafectate etc., cu mijloace care pot produce incendii;
❌nu îl lăsaţi singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune.
❗ De asemenea, învățaţi copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:
✅ dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
✅dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la numărul unic pentru urgențe 112 și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;
❌să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;
✅dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;
✅atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.
‼️ Supravegheați copiii în permanenţă!

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page