International

INTERNATIONAL | Prinţul Charles: “Poate oamenii nu văd asta, dar România este o ţară minunată”

Prinţul Charles afirmă în partea a treia a documentarului “Wild Carpathia” – care a fost lansată miercuri seară la Bucureşti şi care va fi difuzată pe Travel Channel pe 8 noiembrie, de la ora 21.00 – că România este o ţară minunată, cu oameni remarcabili, iar păşunile din această ţară sunt unice.

Cea de-a treia parte a seriei documentare “Wild Carpathia”, intitulată “Wild Forever”, promovează mai multe zone din România, între care oraşul Cluj-Napoca, Maramureşul, cimitirul de la Săpânţa, Bucovina, Munţii Făgăraş, Valea Zălanului şi satul Saschiz, şi include un interviu cu prinţul Charles al Marii Britanii, prin care acesta îşi manifestă dorinţa de a ajuta România să-şi conserve moştenirea culturală rurală.

Întrebat de scenaristul şi prezentatorul documentarului, Charlie Ottley, cum poate fi conservat peisajul mitic din România, prinţul Charles spune: “În ziua de azi, este o adevărată provocare. Întâi şi întâi, trebuie convinşi oamenii de cât de preţios este. Trebuie să oferi protecţie în contextul dezvoltării durabile. Nu poţi opri dezvoltarea, dar cheia este să lucrezi, pe cât posibil, cu localnicii care, în nouă cazuri din zece, şi în toată lumea este la fel, nu vor să vadă mediul distrus. Dar vor să găsească moduri şi ocazii de a-şi îmbunătăţi viaţa păstrând tradiţiile, fie ele în mediul antropic sau natural”.

Totodată, prinţul Charles spune că o mare problemă pe care a întâlnit-o în România “este concepţia oamenilor că lucrurile lor sunt vechi şi demodate, că sunt irelevante”.

“Aruncă lucrurile vechi, dar mai târziu ajung să le vadă valoarea. De multe ori, este deja prea târziu, fiindcă au dărâmat multe clădiri sau le-au modernizat excesiv. Cererea uriaşă pentru hrană şi lucruri trebuincioase e evidentă. Dar un aspect vital e cum abordezi comunităţile locale. Cum să ajuţi la supravieţuirea micilor proprietari. Această parte a lumii nu este pentru arat. Dacă s-ar ara, s-ar elibera mult carbon, foarte dăunător. Păşunile de aici sunt de-a dreptul unice la nivel european şi mondial. N-am mai văzut ceva asemănător, n-a mai rămas aşa ceva nicăieri. Sunt o bijuterie din coroana României. Poate oamenii nu văd asta, dar România este o ţară minunată. Aici trăiesc oameni remarcabili, care nu se dau bătuţi. Au trăit experienţe îngrozitoare, care i-au afectat foarte mult: cele două războaie mondiale şi toate celelalte suferinţe trăite de la al Doilea Război Mondial până acum. Aceşti oameni au trecut prin multe, au văzut multe suferinţe, distrugeri, iar vieţile le-au fost distruse. Le suntem datori să găsim o cale pentru un viitor mai bun, care să le păstreze cultura, tradiţiile şi valorile”, spune prinţul Charles.

Acesta mai atrage însă atenţia că, “dacă nu se păstrează vie calitatea şi integritatea care atrage oamenii datorită frumuseţii ei şi dacă nu se ridică standardele spaţiilor de cazare şi ofertelor”, va fi dificil pentru multe dintre locurile frumoase din România să supravieţuiască.

Vorbind despre restaurarea unei case pe care o deţine în Transilvania, în Valea Zălanului, prinţul Charles spune că a avut noroc că a găsit oameni minunaţi care i-au învăţat pe localnici să folosească tehnicile.

“De fapt, i-au ajutat să-şi redescopere tehnicile înnăscute. Vreau să arăt ce se poate face cu aceste case pentru a le face potrivite pentru turişti, înglobând tradiţionalul şi modernul deopotrivă. Sunt lucruri absolut speciale. Avem nevoie şi de biodiversitate, dar şi de diversitate culturală. Pericolul globalizării în masă e dat de faptul că, înainte să-ţi dai seama, îţi pierzi identitatea culturală. Acesta e cel mai mare pericol”, a mai spus Prinţul Charles.

Premiera de gală a celei de-a treia părţi a seriei documentare “Wild Carpathia” a avut loc miercuri seară, la hotelul Pullman din Bucureşti. La eveniment au participat numeroase personalităţi, între care ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, ministrul Mediului, Rovana Plumb, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, dar şi Elisabeta Lipă, Ilie Năstase, Ivan Patzaichin, Valeria Răcilă van Groningen şi Steven van Groningen. Totodată, Loredana Groza şi Grigore Leşe – care apar şi în cel de-al treilea episod al documentarului “Wild Carpathia” – au susţinut recitaluri pentru invitaţii prezenţi la eveniment.

În cadrul evenimentului, ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, a spus că este foarte bucuros să fie alături de cei prezenţi la manifestare pentru a sprijini acest proiect româno-britanic, “care are scopul să protejeze şi să promoveze cel mai frumos peisaj de pe continentul Europei”.

“Eu am călătorit mult în România, apreciez foarte mult cultura, biodiversitatea şi patrimoniul României. Apreciez şi faptul că din ce în ce mai mulţi turişti din Marea Britanie au descoperit această ţară minunată”, a spus ambasadorul Martin Harris, precizând că are onoarea să citească în cadrul evenimentului un mesaj al unuia dintre ei, “un turist care revine în România în fiecare an, care are o apreciere şi o pasiune deosebită pentru România”, respectiv prinţul Charles de Wales.

În mesajul transmis prin intermediul lui Martin Harris, prinţul Charles a spus că îi face mare plăcere să sprijine o cauză care este foarte aproape de sufletul său. De asemenea, prinţul Charles a adus aprecierile sale lui Paul Lister, fondator al European Nature Trust şi iniţiatorul seriei “Wild Carpathia”, şi ministrului Maria Grapini, care a făcut posibilă realizarea acestui documentar din punct de vedere financiar.

“Unul din motivele pentru care întotdeauna mi-a făcut mare plăcere să revin în România este frumuseţea naturală extraordinară a peisajelor sale şi a pădurilor sălbatice virgine din Munţii Carpaţi”, a spus prinţul Charles, precizând, însă, că, din păcate, “toate acestea pot să dispară cu rapiditate”. “În anumite zone deja este prea târziu şi situaţia se înrăutăţeşte în fiecare zi. Se estimează că România pierde 3 hectare de pădure virgină pe oră. Iar jumătate din acest fenomen se petrece în zone care ar trebui să fie protejate”, a spus prinţul Charles.

El a mai spus că Munţii Carpaţi din România sunt “o comoară naturală nepreţuită într-un continent care de mult şi-a pierdut astfel de comori sălbatice”.

“Ceea ce încă aveţi aici în România, a devenit de o raritate extremă. Foarte multe ţări europene au puţine sau nu le-au mai rămas deloc astfel de păduri (…) Cei mai mulţi europeni şi chiar şi mulţi dintre români nu sunt conştienţi de bogăţia unică pe care o au chiar alături de ei şi nu ştiu că aceasta este pusă în pericol. Trebuie să sensibilizăm urgent oamenii, atât pe cei tineri, cât şi pe cei bătrâni, şi asta face şi documentarul ‘Wild Carpathia’, pentru că se referă la respectarea valorilor naturii şi a modului în care tot ce este viu se interconectează (…) Avem datoria să salvăm ultimele zone neatinse ale Europei, cât încă mai putem s-o facem. De asemenea, ar trebui să nu subestimăm valoarea economică a acestor ţinuturi sălbatice”, a mai spus prinţul Charles.

El a precizat că Munţii Carpaţi au “un potenţial enorm pentru turismul durabil”, care poate aduce venituri mari, însă numai dacă aceştia vor fi conservaţi.

Pe de altă parte, ministrul Maria Grapini a declarat în cadrul evenimentului că este extrem de onorată că a reuşit să contribuie în mandatul său şi împreună cu echipa sa la derularea unui asemenea proiect. “Sunt optimistă în ceea ce priveşte impactul acestuia asupra turismului românesc”, a spus Maria Grapini, care i-a mulţumit totodată prinţului Charles pentru promovarea României.

Partea a treia a seriei documentare “Wild Carpathia”, intitulată “Wild Forever” şi produsă de compania britanică Almond Films, va fi difuzată la nivel mondial începând de luna viitoare. În România, “Wild Carpathia – Wild Forever” va fi difuzată pe Travel Channel pe 8 noiembrie, de la ora 21.00.

Acest al treilea documentar este punctul culminant al colaborării dintre Travel Channel şi Autoritatea Naţională pentru Turism şi se axează pe partea de nord a României, cu filmări exclusive realizate în unele dintre cele mai spectaculoase mănăstiri ale Bucovinei.

Scenaristul şi prezentatorul documentarului, Charlie Ottley, a declarat în contextul lansării acestui al treilea episod: “De data aceasta este vorba foarte mult despre oameni. Cu toţii am văzut imagini uimitoare ale munţilor Carpaţi şi peisaje medievale, dar românii înşişi au avut parte de multă publicitate negativă în presa britanică şi am dorit să arăt lumii ce oameni fantastici sunt”.

La rândul său, coproducătorul şi cameramanul Alasdair Grant a declarat: “A fost o oportunitate incredibilă să arătăm lumii frumuseţea spectaculoasă a regiunilor rurale ale României şi căldura sufletească a oamenilor şi să spunem de ce este atât de important să ajutăm comunităţile care trăiesc în Carpaţi şi regiunile înconjurătoare pentru a menţine armonia cu natura”.

Seria “Wild Carpathia” este conceptul lui Paul Lister, fondator al European Nature Trust, o organizaţie care are ca scop protejarea marilor areale sălbatice şi a regiunilor naturale degradate de pe continentul european.

Seria a fost sprijinită de ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, care a colaborat cu Scripps Networks Interactive, care deţine Travel Channel.

“Wild Carpathia” prezintă, în viziunea unui grup de britanici, frumuseţea Munţilor Carpaţi din România, în încercarea de a arăta străinilor minunata diversitate a faunei şi florei din zonă. De asemenea, documentarul are un scop educaţional şi atrage atenţia românilor asupra comorii nepreţuite de care se bucură şi pe care trebuie să o conserve pentru generaţiile viitoare.

Prima parte a documentarului “Wild Carpathia” a prezentat munţii spectaculoşi (Carpaţii Occidentali – Munţii Apuseni) şi pădurile seculare ale Transilvaniei. În acest prim episod al miniseriei “Wild Carpathia”, prinţul Charles de Wales a glumit spunând că, potrivit arborelui său genealogic, este descendent al lui Vlad Ţepeş şi, în acest fel, are legătură cu România.

Partea a doua, “Wild Carpathia – From the Mountains To The Sea”, a fost o călătorie de la Porţile de Fier până în Delta Dunării, care a inclus prezentarea unor locuri de pe Valea Oltului, a Munţilor Făgăraş, a Castelului Peleş, a mănăstirii Cozia şi a unor localităţi din Delta Dunării. Acest al doilea episod al documentarului a inclus interviuri cu principesa Margareta a României şi cu Ivan Patzaichin.

Prima parte a miniseriei “Wild Carpathia” a fost lansată în octombrie 2011, iar partea a doua, în septembrie 2013, ambele fiind difuzate la nivel internaţional pe Travel Channel.

Pe de altă parte, ministrul Maria Grapini a declarat, pe 19 aprilie, pentru MEDIAFAX, că este bucuroasă că a putut semna un contract atât de important pentru promovarea României în lume, după ce acest proiect fusese blocat timp de doi ani.

“Se făcuse un prim episod gratis, iar apoi urmau celelalte două pentru care România trebuia să plătească, dar n-a mai făcut-o. Semnând contractul pentru cele două episoade, care au costat undeva peste 900.000 de euro, am blocat o posibilă imagine proastă a României”, a mai spus atunci Maria Grapini.

Travel Channel a fost lansat în 1994 şi este disponibil în 21 de variante lingvistice în peste 130 de ţări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi zona Asia-Pacific. Travel Channel International face parte din Scripps Networks International, divizia de dezvoltare globală a Scripps Networks Interactive, Inc. În România, Travel Channel este disponibil în grilele RCS&RDS, Romtelecom (DTH şi IPTV), UPC, Focus Sat, Ines, dar şi în pachetele unor operatori de cablu mai mici.

Sursa: mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page