ImportantInfractionalLocal

INFRACTIONAL | Un tânăr de 21 de ani, din Botoşani, a făcut afaceri ilegale de peste 1 milion de lei cu material lemnos

În decurs de numai câteva săptămâni, o firmă care se ocupa cu exploatarea materialului lemnos a realizat vânzări de peste 1,1 milioane de lei. Un control al polițiștilor Biroului de Combatere a Delictelor Silvice și specialiști din cadrul Comisariatul de Regim Silvic și Cinegetic Suceava a scos la iveală mai multe nereguli. S-a stabilit că firma care are sediul în municipiul Suceava şi este condusă de un tânăr de 21 de ani din Botoşani nu a putut face dovada provenienţei celor 3.143 de metri cubi de material lemnos. Mai mult, administratorul firmei a întârziat să raporteze în programul online SUMAL activitățile desfășurate cu material lemnos în luna aprilie 2015, cu un număr de 49 zile.

„Societatea comercială a fost sancționată contravențional cu două amenzi în cuantum total de 20.000 lei, retragerea acordului de distribuire și utilizare a documentelor cu regim special şi confiscarea valorică a cantității totale de 3.143,74 m.c. material lemnos, având o valoare de 1.137.029,56 lei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page