Important

INFRACTIONAL | Permis de conducere fals descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean moldovean, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din Moldova, care s-a dovedit a fi fals.

În data de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 03.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz şi o remorcă, cetățeanul moldovean B.D., în vârstă de 44 de ani.

Bărbatul a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere având însemnele autorităților din Moldova, care nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul prezentat la control, din Moldova, în schimbul sumei de 100 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page