Infractional

INFRACTIONAL | Contrabandist oprit cu focuri de arma la granita cu Moldova! Vezi cum a vrut sa-i pacaleasca pe politisti – GALERIE FOTO, VIDEO

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat un cetăţean român care a încercat să introducă ilegal în ţară 7940 pachete ţigări de contrabandă. Pentru reţinerea acestuia, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să tragă 3 focuri de armă în plan vertical.

În data de 11 iulie a.c., în jurul orei 01.00, pe timpul executării unei acţiuni specifice pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări, poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Botoşani – ITPF Iaşi au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, o ambarcaţiune care se deplasa pe râul Prut, dinspre R. Moldova către România. În acelaşi timp, a mai fost observată o persoană care se deplasa dinspre localitatea Sadoveni către malul râului Prut. După ce au fost descărcate pe malul românesc mai multe colete voluminoase, barca s-a întors spre teritoriul statului vecin.
tnr_420x315_IMG2(5)Persoana ajunsă la malul râului Prut a preluat coletele de la mal cu intenţia de a le transporta către comunicaţia Sadoveni – Manoleasa. Imediat, poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea şi reţinerea persoanei, care a încercat să fugă, ignorând somaţiile verbale, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să tragă 3 focuri de avertisment în plan vertical, respectând prevederile legale.

Astfel, s-a reuşit reţinerea persoanei în cauză, cetăţeanul român Mircea P., în vârstă de 35 ani, domiciliat pe raza judeţului Botoşani.
tnr_420x315_IMG7(2)Totodată, s-a mai stabilit că cele 5 colete, care conţineau cantitatea de 7.940 pachete ţigări, marca Plugarul, cu timbru de acciza Republica Moldova, în valoare totală de 71.000 lei au fost trecute peste râul Prut cu ajutorul ambarcaţiunii.

Pe numele lui Mircea P. a fost întocmit dosar penal pentru contrabandă, iar cercetările continuă în comun cu autorităţile de frontieră din R. Moldova pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, la finalizare urmând a fi luate masurile legale ce se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page