Local

Începe modernizarea Blocului alimentar al Spitalului Județean Botoșani – FOTO

Constructorii au demarat de astăzi lucrările de modernizare a clădirii în care funcționează blocul alimentar, magazia de alimente și spălătoria Spitalului Județean „Mavromati”.

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, alături de vicepreședintele Dorin Birta, administratorul public Cristian Nistor, senatorul Lucian Trufin și conducerea Spitalului Județean au predat constructorului amplasamentul lucrării. „Modernizarea sistemului sanitar botoșănean a fost mereu în prim-planul atenției Consiliului Județean. An de an s-au făcut investiții importante în modernizarea clădirilor Spitalului Județean, în dotarea cu echipamente de ultimă generație. Vom continua să facem tot ceea ce ține de partea administrativă pentru a dezvolta sistemul sanitar local, iar acest proiect, cu dublă finanțare, PNRR și bugetul local, vine și demonstrează încă o dată eforturile noastre. Este un proiect complex în valoare de 1,8 milioane de euro, la care au muncit echipele reunite ale Consiliului Județean și Spitalului”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

Din valoarea totală a proiectului de 1,8 milioane de euro, 1 milion de euro reprezintă fonduri atrase din PNRR, iar diferența de 800 de mii de euro este asumată de către Consiliul Județean Botoșani, fiind asigurată din fonduri proprii.

Prin proiect se urmărește efectuarea lucrărilor de termoizolare a pereților și a planșeelor. Se va înlocui tâmplăria interioară și exterioară, se vor reface instalațiile electrice, termice, apă și gaz, se va monta aparatură nouă de iluminat, se vor reface trotuarele și acoperișul, pe care se vor monta panouri fotovoltaice. De asemenea, se vor reface circuitele, astfel încât acestea să corespundă cu noile prevederi ale legislației sanitare.

Va fi construită și o stație de încărcare rapidă pentru vehicule electrice cu putere peste 22 kW, cu două puncte de încărcare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page