IncendiuLocal

Incendiu violent la o fermă din Botoșani. Au murit 70 de vaci, au ars două mașini și o cisternă – FOTO&VIDEO

Un incendiu violent a izbucnit, în urmă cu puțin timp, la o fermă de animale din localitatea Grivița, comuna Cordăreni. Un adăpost de animale, unde erau în jur de 70 de vaci, mai mulți baloți de furaje, două autoturisme, o cisternă și cauciucuri au luat foc. Alarma a fost dată de proprietar, care era într-o rulotă, în apropierea grajdului de animale.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cordăreni și patru echipaje din cadrul Detasamentelor de Pompieri Dorohoi și Botoșani, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și o cisternă. Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari. Aceștia au constatat faptul că ardeau violent adăpostul de animale, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, mai mulți baloți de furaje, cauciucuri, două autoturisme și o cisternă remarcabilă.
Din nefericire, cele aproximativ 70 de vaci nu au putut fi salvate.
În acest moment, incendiul este localizat și se lucrează pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page