Horoscop

HOROSCOP | Vezi ce-ti rezerva astrele astazi, 26 noiembrie 2012

Berbec

Influenţat de Luna din Taur în zona banilor proveniţi din munca proprie, tu faci tot felul de planuri sau calcule pentru a-ţi înmulţi profiturile. Relaxează-te, detaşează-te de problemele materiale şi ai încredere că banii vor veni la momentul potrivit. Eşti foarte ambiţios şi dornic să creşti, dar, deşi rezultatele nu se văd imediat, tot ce construieşti acum este temeinic.
Taur
Luna este găzduită astăzi de zodia ta şi îţi aduce atenţia către tine, către cine eşti şi asupra modului în care te proiectezi în ochii celorlalţi. Fii diplomat, flexibil şi păstrează-ţi încrederea în bunele intenţii ale oamenilor cu care relaţionezi, în caz contrar sunt posibile conflicte deschise, care ţi-ar putea prejudicia imaginea. Se poate materializa o călătorie la distanţă.
Gemeni

Luna în Taur de astăzi te predispune la reculegere în taină şi la izolare. Ai nevoie de spaţiu şi te deschizi cu greu către ceilalţi oameni. Serviciul pare să fie o activitate stresantă, pe care ai putea-o percepe că pe o obligaţie, de care te achiţi cu dificultate. Motivat de unele câştiguri obţinute în colaborare, te-ai putea mobiliza, dar relaţiile cu colegii sunt încordate.
Rac

Ţie, Luna în Taur îţi energizează zona prietenilor şi a anturajului. Învesteşti multă energie şi mult suflet în relaţiile tale. Te manifeşti ca un prieten loial şi de nădejde, iar la cel mai mic semn al prietenilor le sari în ajutor. Persoana iubită sau copiii s-ar putea simţi neglijaţi şi ţi-ar putea adresa reproşuri, aşa că fă-ţi timp să le acorzi atenţia şi iubirea binemeritate.
Leu
În ceea ce te priveşte, Luna în Taur de astăzi se proiectează în zona carierei şi a puterii. Deşi eşti perfecţionist în carieră şi îţi plac relaţiile armonioase la locul de muncă, mintea ta pare să fie distrasă de ce se întâmpla acasă. Fie intri în conflict cu un apropiat mai în vârstă, poate unul dintre părinţi, ori pot fi necesare reparaţii sau retuşuri ce ţin de spaţiul în care locuieşti.
Fecioara
În cazul tău, Luna în Taur activează zona conştiinţei şi a filosofiei de viaţă. Pui mare preţ pe cunoaşterea ta şi cauţi să o împărtăşeşti şi celorlalţi. Ai tendinţa de a fi insistent, încăpăţânat şi cauţi să îţi fie validate convingerile. Ai putea simţi că relaţiile cu fraţii sunt mai apropiate, se consolidează, dar nu te lasă sufocat. Dacă pleci la drum, îţi recomand să fii prudent în trafic.
Balanta
Tu primeşti influenţele Lunii din Taur în zona transformării, a regenerării, dar şi a banilor proveniţi din asocieri. Se pot ivi cheltuieli neaşteptate şi ai putea avea senzaţia că nu ai suficienţi bani. Solicită sprijinul familiei, căci sunt alături de tine şi îţi pot sări în ajutor cu cele mai nebănuite resurse. Ai putea intra în posesia unei moşteniri. Primeşte tot ce vine spre tine.
Scorpion
Pe tine, Luna în Taur te stimulează în zona relaţiilor, a parteneriatelor oficiale şi îţi imprimă o atitudine de partener statornic, practic şi loial. Nu eziţi să îi penalizezi pe toţi cei care se abat de la aceste principii. Eşti avantajat de calitatea ta de a găsi vorbe iscusite, cu care să aplanezi situaţiile. Ascultă-ţi vocea interioară, care îţi spune când şi cât anume să vorbeşti.
Sagetator
Luna în Taur activează în cazul tău zona muncii, a modului în care te administrezi, dar şi a sănătăţii. Dispui de multă putere de muncă, eşti harnic, tenace şi nu te laşi până nu duci treburile la bun sfârşit. Captivat de vâltoarea evenimentelor, ai grijă să nu uiţi de tine. Hrăneşte-te echilibrat, evită munca până la extenuare şi bucură-te de fiecare realizare.
Capricorn
Având Luna în Taur proiectată în casa iubirii şi a copiilor, tu eşti foarte senzual, senzitiv şi îţi place să te bucuri de plăcerile vieţii. Dispui de multă energie fizică, eşti plin de iniţiativă şi te atrage tot ce este frumos, fapt care te-ar putea înclina către joc sau flirt. Detaşarea ta ar putea fi umbrită de persoana iubită sau de cineva din anturaj care poate da semne de gelozie.
Varsator

Stimulat de Luna în Taur în zona familiei şi a căminului, tu cauţi armonia şi pacea în compania celor dragi. Îţi poate fi difici să echilibrezi obligaţiile de la serviciu cu cele de la domiciliu, dar, cu răbdare şi măsură, poţi reuşi. Te poţi simţi constrâns de un şef să faci anumite lucruri, dar îţi recomand să îi urmezi îndemnul, căci poate fi de bun augur.
Pesti
Tu eşti vizat de tranzitul Lunii prin zodia Taurului în sfera gândirii şi a comunicării. Eşti foarte incapatant şi ţii cu tărie să îţi impui punctul de vedere în orice situaţie. Relaţiile cu fraţii sau verişorii ar putea fi astăzi un motiv de încordare, căci ai putea simţi că nu sunteţi pe aceeaşi lungime de undă. Dedici mult timp şi energie socializării, dar ai putea crea contacte valoroase.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page