Accident

TRAGEDIE | Botosaneni morti intr-un accident din Italia!

Tragedia de sambata seara din Italia  a indoliat si cateva familii din judetul Botosani. Se pare ca cel putin trei dintre victime sunt din Botosani. Surse neoficiale sustin ca victimele erau din  comunele Copalau, Hudesti si Stefanesti.

Şase români au murit, sâmbătă, în Calabria, după ce microbuzul în care se aflau  a fost lovit de un tren. Conform tgcom24, victimele de naţionalitate română, patru femei şi  doi bărbaţi, munceau în Italia la cules de clementine. Alţi doi români aflaţi în  autoturism au scăpat în ultimul moment, coborând din microbuz înainte de impact.  O ipoteză de lucru este că românii ar fi încercat să traverseze în acel punct  calea ferată pentru a ajunge mai repede la destinaţie.

Accidentul a avut loc la 17.15 ora locală în dreptul localităţii Rossano, în  provincia Cosenza. Conform primelor informaţii, microbuzul care transporta  muncitorii români a fost lovit de un tren în momentul în care traversa calea  ferată.

Una dintre ipotezele tragediei este că cei doi români care au  supravieţuit ar fi coborât din microbuz pentru a ridica bariera aferentă trecerii la nivel cu cale ferată. Conform acestui scenariu, grupul de  români ar fi încercat să traverseze prin respectivul loc calea ferată pentru a  scurta drumul. De altfel, trecerea la care s-a produs accidentul nu se află în  administrarea statului italian, ci sub gestiune privată. O altă ipoteză luată în  calcul de poliţia italiană este că trecerea peste calea ferată nu era blocată corespunzător astfel încât traversarea să nu poată fi făcută. Cert este că după cum prevăd regulamentele italiene, bariera aflată în proprietată privată ar fi  trebuit să fie blocată, astfel încât traversarea căii ferate să fie  imposibilă.

În urma impactului, microbuzul a fost târât aproximativ 300 de metri, iar  scoaterea victimelor dintre fiarele contorsionate ale furgonetei – care a rămas  prinsă sub tren – a durat mai multe ore. La bordul autoturismului se afla şi  proprietarul terenului pe care lucrau victimele.

“Nu ne-am dat seama de ceea ce s-a întâmplat. Am auzit o  bufnitură”, au precizat pasagerii aflaţi în tren. Conform presei  italiene, o parte dintre aceştia se află sub stare de şoc. Niciunul dintre  pasagerii trenului nu a fost rănit serios, fiind raportate doar contuzii  minore.

Procuratura din Rossano a deschis o anchetă în acest caz, locul accidentului  fiind izolat pentru demararea cercetărilor.

Conform cotidianului “La Repubblica”, preşedintele Italiei, Giorgio  Napolitano menţine legătura cu prefectul Cosenzei pentru a fi ţinut la curent cu  acest caz.

(sursa: www.RTV.NET)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page